Suntem nerăbdători să vă prezentăm unul dintre cele mai recente produse din portofoliul nostru, cu atât mai mult cu cât am căutat acest produs analizând multe dintre cererile clienţilor noştri. Cum ştim, piaţa românească de profil înregistrează o creştere a cererii de brioşe. Acest succes era uşor de anticipat, pentru că brioşa reuşeşte să combine două trăsături aparent contradictorii, dar ambele simultan cerute de clienţii români.
Pe de o parte este un produs de consum rapid, care poate constitui elementul central al unui mic-dejun sau al unei gustări intermediare (de ora 11.00 sau de ora 17.00), pe de altă parte nu este deloc un produs banal, nu evocă precaritatea fast-foodului şi nici simplitatea ieftină a patiseriei de colţ de stradă. Brioşa are nobleţea ei, lipsită de pretenţii. Brioşa ia ce este mai bun atât din bucătăria rapidă cât şi din bucătăria „înceată”, reuşind totodată să elimine neajunsurile acestor două tipuri de gătit. » Read more
Nu ştim dacă brutarul veronez care a inventat, la începutul anilor 1980, pâinea ciabatta a avut intenţia de a cuceri lumea cu produsul lui. Cel mai probabil s-ar fi mulţumit să cucerească piaţa locală. Indiferent de intenţia lui, ciabatta a avut un succes internaţional rapid. Deja la finalul anilor 1990 se putea găsi peste tot în lume, iar italienii, după cum le este obiceiul, au început să adapteze reţeta la diferite specificuri regionale.
În bucătăria italiană, acesta este criteriul succesului: când produsul este adoptat de toţi italienii, dar fiecare îi adaugă ceva propriu. Ca o temă muzicală faimoasă ajunsă pe mâna jazzmanilor… Oferta noastră de ciabatta oferă atât ciabatta natur, adică reţeta originală, cât şi ciabatta cu măsline, probabil cea mai cunoscută dezvoltare a primei reţete.
Se spune că cel mai faimos vânzător de îngheţată din Paris – un italian care are părăvălia chiar pe Île Saint-Louis – închide în fiecare an în luna august ca să plece în vacanţă. Cum, negustor de îngheţată închide în august? Un act nesăbuit, ar spune mulţi. Când piaţa explodează de cerere, negustorul închide şi pleacă în vacanţă? Sau, poate, nu e chiar aşa. Din moment ce faima lui este că are cea mai bună îngheţată din Paris, ştie el ce face. Dar, ce face, de fapt? Răspunsul este că înţelege rostul îngheţatei dincolo de ceea ce înţelegem toţi, la prima mână. De aceea este şi cel mai bun…
Abia după ce vara apune, îngheţata redevine ceea ce este, de fapt. În toiul verii, când se vinde în cantităţi enorme, îngheţata ne ajută să suportăm canicula. Rostul ei este acela de a răcori cu o aromă oarecare. Funcţia ei principală pe perioada verii este aceea de a aduce un aport rece organismului nostru încins. Însă când vine toamna, aşteptările noastre de la îngheţată se schimbă. Nu mai vrem, în primul rând, să ne răcorească. Vrem să aibă un gust potrivit momentului în care o mâncăm şi o textură cremoasă, catifelată. După diversitatea de gusturi ale îngheţatelor din perioada verii, ca să redescoperim rostul adevărat al unei îngheţate este cazul să ne întoarcem la ceva deopotrivă clasic şi puternic.
Cea mai potrivită îngheţată de toamnă este, în opinia noastră, îngheţata de fistic. Eventual, asortată cu îngheţata de vanilie sau de ciocolată. Îngheţata de fistic recuperează prestigiul îngheţatei după ce noi toţi am căutat în ea doar răcoare. Îngheţata este mai mult decât „un răcoritor” şi mult mai mult decât un înlocuitor pentru aerul condiţionat. Îngheţata este un desert cu personalitate proprie, care are un profil gastronomic bine conturat şi un rol digestiv adesea uitat. » Read more
Când auzim prin cofetării sau pe la restaurante pe câte cineva cerând „tiràmisu” şi nu „tiramisù”, ne întrebăm maliţios dacă nu cumva merită o variaţie în loc de adevăratul desert. Poate veţi spune că accentele nu sunt atât de importante, dar vă vom contrazice, mai ales când e vorba despre această veritabilă vedetă a desertului italian.
Tiramisù (în italieneşte înseamnă „ridică-mă!”, „trage-mă în sus!” – tira mi sù) este o prăjitură în care accentele contează cel mai mult: cafeaua în care este înmuiat pişcotul şi cremozitatea brânzei mascarpone fac diferenţa între adevărat şi fals.
Deserturile tiramisù pe care vi le oferim au fost atent alese de noi, pentru a respecta standardul de calitate original al acestui produs. Necazul cu prăjiturile atât de cunoscute şi cerute precum tiramisù este că toată lumea crede că ştie cum să le facă. Accentele se pierd prin interpretări personale mai mult sau mai puţin inspirate şi, în final, calitatea produsului suferă. Dacă vrem să avem un tiramisù cu accentele corecte, să începem prin a pronunţa cuvântul ca un italiano vero. Ştiţi cum se zice, cuvintele atrag realul. Sau ce ceri, ţi se va da. Patiline ţi-l va da…
Bagheta este un tip de pâine cu mare succes peste tot în lume, dar nu există dubiu asupra naţionalităţii ei de origine: bagheta este o pâine franţuzească. Francezii ţin atît de mult la ea, încât guvernul de la Paris a dat un decret în 1993 prin care stablieşte că bagheta tradiţională franţuzească nu poate fi făcută decât din: făină de grâu, apă, drojdie, sare. Sunt permise doar câteva adjuvante, în proporţii stricte, prin acelaşi decret, printre care, de exemplu, făina de soia sau malţul din grâu. Orice alt ingredient adăugat sau orice nerespectare a proporţiei decretate, face ca bagheta să nu fie “tradițional franceză”. În fine, aprobată de guvernul francez sau nu, la orice masa bagheta aduce eleganţă, distincţie şi bun gust, fără să fie deloc pretenţioasă sau “fiţoasă”.
Când lămâia a căzut pe jos chiar în faţa lui, protagonistul nostru şi-a întrerupt plimbarea pe care o făcea pe străduţele lăturalnice din Amalfi. S-a aplecat şi a privit-o de-aproape. Era dolofană de un galben sănătos, strălucitor, mirosea cuceritor şi proaspăt, iar coaja ei era perfectă ca pielea unui manechin. Tocmai atunci s-a apropiat un bătrân care ţinea de mână un copil (bunic şi nepot, după toate probabilităţile). Văzându-l aplecat pentru a privi lămâia căzută s-au oprit şi ei. „Ce păcat că se pierde această lămâie!”, a spus personajul nostru. Bătrânul a zâmbit larg şi a spus: „Dar nu se pierde deloc. Dă-mi-o mie, o duc soţiei mele şi o să facă din ea un limoncello excelent.”
Niciodată să nu iei din tarta de rubarbă a altuia! Parcă aşa zicea, într-o replică celebră, The Joker, jucat de Jack Nicholson, în primul film „Batman”, din 1989 J. Sau parcă nu chiar aşa, dar asta era ideea. Cu tarta de rubarbă, nu-i de joacă!
Tarta noastră de rubarbă şi cremă de vanilie, decorată cu biscuite şi jeleu, merge de minune cu ceaiul sau cafeaua de după-amiază. Rubarba, puţin astringentă, dezvăluie un gust neaşteptat când e învăluită de crema de vanilie! Acest gust aşezat într-o tartă consistentă, fără cine ştie ce adaosuri savante, bate orice.
Tarta de rubarbă este una dintre cele mai apreciate tarte din lume. Un studiu din 2014 o aşează pe locul al doilea între cele mai dorite tarte din America. Suntem siguri că nu a mers pe locul întâi pentru că cei care au realizat studiul studiului au spus mâncătorilor de tarte că rubarba nu este fruct (aşa cum cred cei mai mulţi), ci legumă. Acest lucru a provocat protestele sutelor de mii de iubitori de rubarbă care au venerat-o până atunci drept un fruct suprem. Astfel, frustraţi de nedreapta plasare a rubarbei printre legume, rubarbiştii nu au mai votat. Altfel, fără acest şoc manipulator, nu avem nici o îndoială că tarta de rubarbă bătea tot! » Read more
Puţine patiserii sunt atât de versatile precum melcul cu cremă de vanilie şi stafide. Pot foarte bine să fie desertul unui dejun. De asemenea, pot să fie ei înşişi o gustare frugală. La fel de bine pot fi micul dejun perfect (încercaţi de dimineaţă experienţa unui melc cu cremă de vanilie şi stafide împreună cu o cafea cu lapte şi atât – suprem!).
Melcii din oferta noastră de patiserie sunt aleşi cu grijă dintre zecile de oferte pe care le au furnizorii, ţinând cont de câteva criterii de performanţă. Da, da, ca să aveţi acel mic dejun perfect pe care vi l-am recomandat mai sus, noi ne îngrijim să aveţi cel mai performant melc. Desigur, nu este vorba de melcul cel mai rapid sau de melcul cel mai puternic, ci de melcul…cel mai atent meşteşugit. Coerenţa interioară a melcului este crucială!
Pe piaţă găsiţi melci inconsistenţi, care se destramă în firimituri la prima muşcătură. Acela nu este un melc! Apoi, crema de vanilie cu stafide cuprinsă în interiorul spiralei de aluat trebuie să fie legată, nu foarte dulce, ci mai degrabă răcoritoare, iar gustul vaniliei trebuie bine echilibrat cu stafidele. » Read more
Viennoiserie. Totul se leagă de figura excepțională a lui August Zang (1807 – 1888), austriac. Creativ și îndrăzneț, antreprenor pur sânge, Zang a încercat multe la viața lui: a fost artilerist, a fondat ziare, a deschis bănci și a tranzacționat minerale. Dar Zang va rămâne în istorie pentru patiseria pe care a deschis-o la Paris, în 1837. A avut unele idei originale despre cum trebuie să arate și ce gust trebuie să aibă foietajele și a marcat, astfel, micul dejun pentru totdeauna. Într-un fel, a adus Viena la Paris, dar a fost mai mult decât simplul amestec de culturi gastronomice.
Așadar, ceea ce unora le pare parizian (croissantul, adică) este de fapt vienez, dar nici vienezii nu prea au motive să-l asume sub culorile lor naționale, pentru că Zang l-a creat la Paris. Croissantul, melcul cu vanilie și stafide ori cunoscutul pain au chocolat sunt, așadar, produse europene, rezultate din dialogul culinar al celor două rafinate capitale ale gustului: Viena și Paris.
Ştiam că bucătăria britanică este, în general, cel mai dispreţuit produs al civilizaţiei de dincolo de Canalul Mânecii. Zilele acestea, în sfârşit, bucătăria acestei admirabile naţiuni a fost salvată din această situaţie ingrată pentru că politica lor internă a devenit principalul obiect de enervare europeană. Profitând de această rocadă la vârful topului celor mai detestate aspecte britanice, avansăm o propunere cu subtil, dar cu important impact strategic: English muffin.
English muffins sunt indispensabile pentru unele preparate de mic dejun, cum ar fi ouăle Benedict. Să faci ouă Benedict pe altă bază decât English muffin este o barbarie fără seamăn! Cu English muffin mai poţi face şi multe altele – trecute prin toaster, pot fi unse cu unt de calitate şi apoi pot fi combinate cu şuncă sau chiar cu un cârnăcior mai delicat, ori cu dulcegării, precum dulceţuri, gemuri ori miere. » Read more
