Brioşa de succes
Suntem nerăbdători să vă prezentăm unul dintre cele mai recente produse din portofoliul nostru, cu atât mai mult cu cât am căutat acest produs analizând multe dintre cererile clienţilor noştri. Cum ştim, piaţa românească de profil înregistrează o creştere a cererii de brioşe. Acest succes era uşor de anticipat, pentru că brioşa reuşeşte să combine două trăsături aparent contradictorii, dar ambele simultan cerute de clienţii români.
Pe de o parte este un produs de consum rapid, care poate constitui elementul central al unui mic-dejun sau al unei gustări intermediare (de ora 11.00 sau de ora 17.00), pe de altă parte nu este deloc un produs banal, nu evocă precaritatea fast-foodului şi nici simplitatea ieftină a patiseriei de colţ de stradă. Brioşa are nobleţea ei, lipsită de pretenţii. Brioşa ia ce este mai bun atât din bucătăria rapidă cât şi din bucătăria „înceată”, reuşind totodată să elimine neajunsurile acestor două tipuri de gătit.
Cea mai recentă brioşă din portofoliul nostru este brioşa din grâu, rotundă, cu fructe de goji, merișoare, alune de pădure, nuci, ornată cu semințe. Deloc dulce, dar consistentă şi temperat aromată, pufoasă şi hrănitoare, conţinând ingrediente sănătoase şi având un aspect apetisant, această brioşă intră pe piaţa noastră anume pentru a satisface aşteptările specifice ale consumatorului nostru.




