Bucuria cu care vedem cum clienții noștri savurează produsele prêt-à-manger din portofoliul nostru este egalată numai de satisfacția pe care o simțim văzând cât de utile vă sunt sugestiile noastre când gătiți chiar dumneavoastră! Suntem deopotrivă statornici furnizori spre deliciul consumatorilor direcți, dar și aliații de nădejde ai chef-ilor bucătari. Suntem mândri să sprijinim creativitatea, originalitatea și continua perfecționare a chef-ilor!
Între fondurile noastre de gătit, sosul de trufe rtu, 100% natural, este cu adevărat special. Trufele, cum se știe, sunt ciuperci care se dezvoltă pe rădăcinile diferitelor specii de arbori, din această simbioză rezultând arome, culori, gusturi și texturi diferite.
Sunt greu de găsit și de aceea destul de scumpe. Acum 200 de ani, faimosul gourmet Brillat-Savarin numea trufele, ”diamantele bucătăriei” se referea la prețul lor, la raritatea lor, dar mai ales la efectul pe care îl pot avea dacă sunt subtil drămuite în mâncare – ca diamantul rarisim în pandantul unui inel măiastru lucrat!
Derivat din baclavaua turcească, ștrudelul a apărut în Austria, mai întâi la curtea Mariei Antoaneta de Habsburg (sec. al XVIII-lea) și, apoi, a intrat cu mare succes ”în piață”, cum ar spune corporatiștii de astăzi. Nu știm dacă rădăcinile sale turcești sau pur și simplu faptul că este un desert ingenios, fin și consistent i-au asigurat succesul și la Est de Austria. În orice caz, în afara Austriei, nu veți găsi o altă piață mai doritoare de ștrudel decât cea românească. Am adoptat ștrudelul cu totul și ne bucurăm de el, acum, în mai multe variante.
Conceptul ștrudelului, desigur, este același: mai multe foi de plăcintă foarte fină, în general parfumate cu scorțișoară, care învelesc cu totul, ca un rulou, un amestec dulce. Deși cel mai cunoscut ștrudel este cel cu mere, trebuie spus că, încă de la început, ștudelul a permis și ba chiar a cerut chefilor să inventeze amestecuri interioare. Astfel, ștrudelul a devenit un desert care cere creativitate, un desert care invită pe fiecare chef care îl gătește să spună ce are de spus din punct de vedere culinar. » Read more
E frig! Și va fi și mai frig. În plus, străzile și magazinele vor deveni încă și mai aglomerate. În aceste condiții, un dejun sau o cină nu se mai pot încheia lejer, cu un desert care oferă o mică plăcere de moment. Este nevoie de deserturi care lasă amintiri consistente. Cum spun naturiștii, o cere corpul. Ascultați-vă corpul – iată un sfat înțelept!
Iar corpul dumneavoastră vă va spune că a venit vremea deserturilor substanțiale. Tortul ”Rocky Road” din oferta noastră, cu blat de ciocolată umplut cu ganache de ciocolată și decorat cu nuci pecan și bezele este exact ceea ce trebuie unui organism care consumă mai multe calorii într-o lume tot mai înfrigurată și tot mai aglomerată. » Read more
Până la jumătatea secolului al XIX-lea se numea pain à la duchesse, pentru că noblețea conta cel mai mult. Apoi, până azi, se numește éclair, pentru că se mănâncă repede, într-o străfulgerare. Când cauți un ecler bun, de fapt pleci într-o operațiune de arheologie culinară.
Un ecler bun nu este doar unul care se mănâncă repede, ci unul care păstrează noblețea de la începuturi. Când am adus în oferta noastră eclerul cu cremă de vanilie și glazură de ciocolată dintre sutele de feluri de ecleruri de pe piață, am căutat anume distincția și exclusivitatea inițială a acestui desert.
Desert sicilian. Succes garantat. Ați auzit vreodată pe cineva să spună că nu-i place un cannolo?
Simți în gustul său o întreagă istorie, căci cannoli sunt o marcă a Siciliei, unul dintre acele câteva articole cu care pitoreasca și misterioasa insulă din Sudul Italiei s-a impus în conștiința lumii. Cannoli sunt un desert aparte, în care cumințenia compoziției umple o formă provocatoare – poate că legenda lor îi face să fie așa. Unii spun că au fost pentru prima dată făcuți în adorabilul orășel Caltanissetta, care pe vremea în care Sicilia era emirat (secolul al X-lea), era un fel de oraș-harem, adăpostind sute de femei aflate în ”proprietatea” emirului.
Alții spun că, dimpotrivă, cannoli au fost inventate mult mai târziu, de maicile de la o mănăstire din apropierea orașului, pentru a servi cu ele oamenii veniți să asiste la carnavalul anual. Fie că au origini păcătoase ori sfinte, cannoli exprimă în forma deliciului bucurie și vigoare. Iar italienii se mândresc cu ei într-atât încât Ministerul italian al Agriculturii și Alimentației i-a introdus pe lista oficială a produselor tradiționale italiene.
Într-o carte din 1988, un faimos chef american de origine franceză (de fapt, alsacian), Jean-Georges Vongerichten, a anunțat mândru nevoie mare decoperirea unei noi prăjturi. Da, da, chiar așa, descoperire, nu creație! Vongerichten ne-a anunțat că o nouă prăjitură de ciocolată în care mijlocul este semi-lichid, iar conturul este copt deja, a apărut pe lista deserturilor pentru că a scos din greșeală mai repede decât trebuia, o prăjitură de ciocolată din cuptor.
Așadar, marginea se făcuse, dar mijlocul încă nu. Vongerichten a gustat, totuși, pentru că i s-a părut apetisant felul în care curge ciocolata când a încercat să felieze prăjitura. A fost încântat de alternanța de textură a celor două ”stări de agregare” ale ciocolatei și a decretat că a descoperit noul desert de ciocolată numit molten chocolate cake, adică lava cake-ul de astăzi. I-a răspuns imediat și caustic un patiser-ciocolatier francez, Jacques Torres (de fapt, născut în Alger), cum că deserturile de tip ”moelleux au chocolat” se fac de mult timp în Franța.
Disputa, dincolo de orgoliile culinare ale celor doi chefi francezi, deși nenăscuți în Franța propriu-zisă, reprezentând două bucătării total opuse de pe cele două maluri ale oceanului, dovedește ceva: lava cake este un desert iubit, apreciat, prestigios, pentru a cărui paternitate morală merită să intri într-o polemică!
Cu amuse bouche nu e nimic amuzant, de fapt. Când cei de la Ghidul Michelin au decis că această mică gustare, inițial un fel de bonus acordat de restaurantele fine clienților simpatici, devine un standard obligatoriu pentru orice restaurant care se respectă, inclusiv pentru cele care speră să primească mult râvnitele stele, multă bătaie de cap a început. Bucătăriile au trebuit cu totul regândite, pentru că amuse boche trebuia de acuma să fie preparat rapid și în cantități mari.
Fluxul interior al restaurantului a trebuit reorganizat, pentru că stația de amuse bouche a devenit un fel de secție de sine stătătoare în bucătărie. Vesela specifică discretei gustări este cu totul specială, așa că ea se gestionează separat. Și nu în ultimul rînd, chef-ii au trebuit să își pună creativitatea la încercare. În general, marile progrese în bucătărie nu sunt salturi logistice, ci mari provocări de creativitate. Cât este el de mic, amuse bouche este una dintre cele mai mari provocări de acest gen. » Read more
Un subtil șah al gustului. Albul mută primul, dar nu poate muta din nou decât după ce așteaptă mutarea negrului. Albul și negrul umplu simfonic câmpul. Profiterol bianco sau profiterol scuro? Ori, poate mai bine, și/și. Sau/sau aduce renunțare când, în fond, n-ai de ce să renunți.
Cele două deserturi despre care vorbim acum, profiterol bianco și profiterol scuro, sunt extrem de căutate. În farfurie, impresionează mai mult decât orice alt desert. Jocul dintre crema de ciocolată și crema de vanilie incită prin complementaritate: în profiterolul bianco, crema de vanilie învelește mângâietor blatul care ascunde crema de ciocolată; în profiterolul scuro, crema de ciocolată învelește apetisant blatul care conține crema de vanilie.
Chestia cu foietajul este că pare ceva simplu, aproape banal și, de fapt, este ceva foarte complicat, aproape de ”rocket science”. Când la o recepție muști din foietaj și sorbi un stop de vin bun, habar nu ai că foietajul este ceva și mai complicat decât vinul. Pe de-o parte, foietajul e vechi de când lumea. Se știe că vechii greci, dar și romanii, laminau, împachetau și modelau aluatul înainte de coacere. Pe de altă parte, abia după ce untul a fost adus ca ingredient de bază la prepararea foietajului, ceea ce s-a întâmplat mult mai aproape de noi produsul a căpătat rafinament și eleganță.
Pe marginea foietajului, secole în șir patisierii și-au bătut capul cum să-l facă mai bun și cum să-l modeleze mai atractiv. Rezultatul final al acestui efort este că aparent simplul foietaj a devenit știință. Mai precis, o ecuație. Foietajul comme il faut se face după formula:
f = (p + 1) ⁿ (cu f=b+1)
Unde f este numărul de foi de aluat, p este numărul de pliuri efectuate într-o împachetare, n este numărul de împachetări, iar b este numărul straturilor de unt.
Toată lumea știe că ciocolata te face fericit. Medicii confirmă acțiunea ciocolatei asupra unor endocrine care secretă hormonii fericirii. Ciocolata este mereu asociată cu dragostea. Ciocolata este mereu darul cel mai potrivit, exprimând exact ceea ce trebuie în orice context. Ciocolata este perfect adecvată oricui. Pentru cei mai triști dintre noi, e bine de știut că ciocolata este cea mai ieftină terapie, iar pentru cei mai veseli dintre noi este bine de știut că dacă ciocolata este răspunsul corect atunci întrebarea chiar nu mai are importanță.
Pentru cei care se simt neințeleși de ceilalți este foarte util să știe că au oricând ciocolata la îndemână. Pentru cei atenți la propria siluetă este de știut că o dietă echilibrată presupune să ții câte o ciocolată în fiecare mână. Și pentru toată lumea este bine de știut că nicăieri ciocolata nu este mai bună decât în torturile ce i se dedică integral.
Mama către copil: ”În cămară se aflau două torturi Dome Chocolate. Poți să-mi explici cum de acuma este doar unul?” ”Sigur, răspunde copilul rapid, acuma îmi dau seama că era cam întuneric și nu am putut vedea decât unul”. » Read more
