Tag Archive for Reteta

Nu supărați Agnolotti numindu-le Ravioli!

Piemontezii nu merită o asemenea confuzie. Ei au inventat acest gen de paste. Ceva din frumusețea regiunii lor, din farmecul naturii și din talentul artistic uimitor al locuitorilor ei se simte în invențiile lor culinare.

Agnolotti sunt ca și ravioli, o specie de paste umplute. Dar spre deosebire de ravioli ascund mereu câte ceva decisiv nu doar în compoziția umpluturii, ci și în compoziția aluatului. De pildă, agnolotti pe care vi le prezentăm astăzi produc un efect aparte în orice ”plate” datorită cromaticii alb-negru care știe oricine că este combinația de neînvins. Albul, desigur, este cel al aluatului italienesc de paste, iar negrul este al cernelei de caracatiță.

Agnolotti paste_reteta patiline

În îmbrățișarea fină a acestui aluat, umplutura este un amestec savant de brânză ricotta, langustă, cartof deshidratat, roșii, ceapă, țelină, morcov, pătrunjel, usturoi, legat cu ulei de măsline, ciupit cu vin alb, sărat și pieprat în doze înțelepte. Cu Agnolotti Bianco Neri farfuria dobândește o eleganță aparte, iar iubitorul de paste gustă o rafinată creație.

Agnolotti Bianco Neri pot fi baza de la care se poate crea un sos adecvat (Chef Nico Lontras sugerează un sos mediteranean cu vin alb) și un fond de homar. » Read more

English muffin saves whatever should be saved

Ştiam că bucătăria britanică este, în general, cel mai dispreţuit produs al civilizaţiei de dincolo de Canalul Mânecii. Zilele acestea, în sfârşit, bucătăria acestei admirabile naţiuni a fost salvată din această situaţie ingrată pentru că politica lor internă a devenit principalul obiect de enervare europeană. Profitând de această rocadă la vârful topului celor mai detestate aspecte britanice, avansăm o propunere cu subtil, dar cu important impact strategic: English muffin.

english muffin patiline

English muffins sunt indispensabile pentru unele preparate de mic dejun, cum ar fi ouăle Benedict. Să faci ouă Benedict pe altă bază decât English muffin este o barbarie fără seamăn! Cu English muffin mai poţi face şi multe altele – trecute prin toaster, pot fi unse cu unt de calitate şi apoi pot fi combinate cu şuncă sau chiar cu un cârnăcior mai delicat, ori cu dulcegării, precum dulceţuri, gemuri ori miere. » Read more

Tortellini Bolognese în supă de ghimbir și ulei picant de avocado

Pastele tortellini sunt originare din regiunea Emilia (Italia, desigur) și reprezintă deliciul orașelor Bologna și Modena. Ele se servesc de obicei în supă de vită sau pui. Bineînțeles, pentru a oferi o notă de originalitate, supa poate fi preparată în moduri mult mai creative. Chef Nico Lontras a pătruns în profunzimea gusturilor orientale, de unde s-a inspirat pentru crearea unei rețete surprinzătoare de tortellini Bolognese în supă spicy.

Tottelini cu supa de ghimbir

Iată de ce aveți nevoie pentru prepararea acestei supe:

– 500 ml supă de pui

– 1 baton de scorțișoară

– 1 lingură de ardei gras tocat

– 1 cățel de usturoi tocat

– 1 lingură de lămâiță tocată

– 1 lingură de ghimbir tocat

– 1 lingură de ulei de avocado și chili

– coriandru tocat

– 1 ardei iute tocat (opțional)

Și tortellini Bolognese, desigur. Chef Nico Lontras a folosit pastele Tortellini Bolognese din oferta Patiline, pe care le recomandă cu precizie tuturor bucătarilor care iubesc și folosesc pastele artizanale: http://patiline.ro/blog/nou-de-la-patiline-paste/. » Read more

Tagliatele cu ciuperci și trufe

                                      “Nu există dragoste mai sinceră decât dragostea pentru mâncare.”

                                                                                                       (George Bernard Shaw)

Astăzi vă ispitim cu o nouă rețetă propusă de Chef Nico Lontrastagliatele cu ciuperci și trufe, pentru un plus de savoare. De ce trufe?

Trufele sunt foarte apreciate datorită aromei lor intense şi unice, care oferă un gust deosebit felurilor de mâncare în care sunt folosite ca ingredient. O trufă neagră de iarnă, de mărimea unei nuci, este capabilă de a impregna o cameră întreagă cu aroma sa.

Trufele româneşti nu sunt cu nimic mai prejos decât cele italiene, ba din punct de vedere al purităţii, le sunt chiar superioare, având în vedere gradul scăzut de poluare din pădurile de la noi. Cu toate acestea, trufele româneşti sunt, în mare parte, exportate către Ungaria sau Italia, de unde sunt revândute cu preţuri mult mai mari. În România, trufele negre se vând cu 40 euro/kg, în timp ce trufele albe – mult mai puternice în aromă – pot ajunge şi la 1000 euro/kg.” (sursa)

Desigur, ar fi costisitor pentru clienții voștri să comande paste cu trufe în fiecare zi, dar luna martie e potrivită pentru câteva extravaganțe. 🙂

tagliatele cu ciuperci si trufe patiline

Veți avea nevoie de:

– 1 lingură de ulei de măsline

– 100gr panceta cuburi

– un cățel de usturoi tocat

– 50 ml vin alb sec

– 6-7 ciuperci de pădure taiate cuburi

– 100 gr tagliatele de la Patiline

– 150 ml smântână lichidă min. 20% grăsime

– 2 linguri parmesan ras

– pătrunjel tocat

– 1 trufă albă

– 1/2 linguriță ulei de trufe

– sare/piper » Read more

Triangoli del pescatore cu două tipuri de sosuri

Meniul restaurantului este ca o carte de vizită. Trebuie să fie original, versatil, echilibrat și să stârnească rapid pofte de nepotolit. Sigur, conținutul este foarte important, dar la fel de important este și modul în care vă prezentați preparatele delicioase și plating-urile perfect armonizate. Astăzi vrem să venim în ajutorul vostru cu o rețetă rafinată, care pe deasupra se prepară și foarte ușor: Triangoli del pescatore cu două tipuri de sosuri. Iată așadar un preparat savuros și aspectuos!

Triangoli del pescatore cu două tipuri de sosuri_Patiline_Paste

 

Ingrediente necesare:

Triangoli del pescatore (triunghiuri cu pește și fructe de mare) 500g

4 creveți proaspeți

Midii 200g

Mazăre 300 g

Un pahar de vin alb

Bulion de pește

2 roșii proaspete

3 căței de usturoi

½ ceapă albă

Sare după gust

» Read more