Doamnelor și domnilor, Nico Lontras!
Nico Lontras e unul dintre Chefii români pe care-i respectăm cel mai mult. Și nu suntem singurii. Iată ce spun alții despre el:
“Star Chef Nico Lontras este unul dintre cei mai buni bucătari români. Nu o spunem doar noi, ci majoritatea covârşitoare a colegilor săi de breaslă. S-a întors în România în toamna lui 2013, după mulţi, poate prea mulţi, ani în care a bucătărit prin Europa. Printre altele, Nico se ocupă cu un fel de alchimie: transformă aurul în aur contemporan, adică reţete tradiţionale în fine-dining. Un fel de paşaport diplomatic pentru sărmăluţe şi piftie. Identifică „miss mâncarea de la ţară“, o aduce la oraş şi îi schimbă ia cu un corset, şi fusta cu pantalonii de piele.” (Cosmin de la urbology.ro)
“Nici bine n-am coborât din vestiar că am şi încremenit lângă masa unde se montau farfuriile. Mă uitam fascinată cum farfuria goală primea rând pe rând culori, texturi, arome – garniturile, carnea, decorurile – toate punctate la final de stropi de reducţii şi sosuri fabuloase. Totul în 3 D, cu volumetrie şi echilibru perfecte. O cromatică feerică, o compoziţie modernă, aerată, nişte gusturi şi arome de nedescris! Meisterwerk – capodoperă. […] Chef Nico Lontras este atins de geniu – tot ce iese din mana lui este WOW – modern, contemporan, original!” (Oana Igretiu, de la savoriurbane.com)
“A plecat din țară ca să-și caute norocul peste mări și țări. Acolo, printre străini, chef Nico Lontras a fost apreciat de toți cei care l-au cunoscut: un ardelean serios și talentat pentru care bucătăria este, în primul rând, un act de cultură.” (Maria Belu, clickpoftabuna.ro)
“Nico Lontras, (fost) Executive Chef la Ago Restaurant – Bucuresti, este omul care m-a impresionat și m-a inspirat cel mai mult în toată aventura mea gastronomică de până acum. (Bianca Dodeanu, inrestaurant.ro)
Și, ca să-l cunoașteți mai bine, vă invităm să-l ascultați vorbind despre food plating:
Iar de săptămâna viitoare vă așteptăm iar pe blog, să vă inspirați din câteva rețete absolut minunate pe care Nico Lontras le pregătește cu noile lava cakes din portofoliul nostru.
Va multumesc pentru ca m-ati citat. Bucataria lui Chef Nico Lontras ar trebui sa devina un model pentru toata lumea din bransa. Jos palaria!
[…] cum vă povesteam zilele trecute pe blog & Facebook, Nico Lontras s-a alăturat echipei noastre. Apelând la talentul și imaginația […]
[…] prepararea unui desert spectaculos trebuie să vă gândiți nu doar la gust, ci și la prezentare. Chef Nico Lontras s-a lăsat inspirat de primăvară și a creat un desert diafan, asortat cu petale de flori – […]
[…] de mare? O singură înghițitură și gata… ești transportat pe o plajă, la Mediterană. Chef Nico Lontras este din nou alături de noi cu o rețetă clasică, gata să-i cucerească chiar și pe cei mai […]
[…] și o gustare elegantă și surprinzătoare. Inspirat de bucătăria franțuzească și Patiline, Chef Nico Lontras a creat o supă cremă de avocado răcoritoare și cu un gust subtil, perfectă pentru o cină […]
[…] ingredientele sunt acum gata, a venit momentul să montați prăjitura, conform indicațiilor lui Chef Nico Lontras. Așezați piersicile care au stat 24 de ore la marinat peste crema de brânză ținută în cojile […]
[…] pentru a oferi o notă de originalitate, supa poate fi preparată în moduri mult mai creative. Chef Nico Lontras a pătruns în profunzimea gusturilor orientale, de unde s-a inspirat pentru crearea unei rețete […]