Faluche – simpatica pâine franțuzească, specifică regiunii Nord-Pas-de-Calais, strânge în ea toate caracteristicile care asigură panificației franțuzești excelentul renume, dar are și ceva în plus.
Deja, când vorbim de pâine franțuzească de mare calitate, așa cum avem în portofoliul nostru, suntem obișnuți cu standardul: miez aerat, moale, cu textură convingătoare, coajă agreabilă, puțin crocantă, culoare calmă, miros apetisant. Dar, cum ziceam, faluche nu e doar gustos, ci și simpatic.
Forma lui pare o joacă de copil binedispus. De fapt, ce formă are un faluche? Unii spun că seamănă cu o minge de fotbal dezumflată, nefiind nici rotundă, dar nici plată. Totuși, avem o idee mai bună, plecînd de la polisemia cuvântului.
Faluche, în franțuzește, nu desemnează doar delicioasa noastră pâine, ci și basca din velur sau din satin pe care, de la jumătatea secolului al XIX-lea încoace, studenții francezi și belgieni o poartă pe cap pentru a-și afirma statutul. E adevărat, nu știm dacă basca a luat numele de la pâine ori pâinea a luat numele de la bască, dar știm că pâinea faluche – excelentă pentru mic dejun, de pildă, fiind foarte prietenoasă cu untul – induce spirit tânăr, energii pozitive și, foarte important!, un zâmbet celui care o consumă.
Acum un an și jumătate, postam pe acest blog vestea unui record Guinessbook. O tânără din America stabilea recordul mondial la mâncat măsline pe minut: 60 de măsline în 60 de secunde!
Promiteam, atunci, că vom lansa o amplă cercetare pentru a afla ce fel de măsline a consumat tânăra, pentru că o asemenea performanță nu se poate atinge decât cu cele mai bune măsline din lume.
Investigația noastră a fost complexă și dificilă, tocmai pentru că nu am vrut să dăm greș. Vă putem anunța acum că această investigație se apropie de concluziile finale. Opinam, atunci, că măslinele sunt italienești – era o intuiție. N-am greșit!
Ei bine, toate indiciile duc la concluzia că singurele măsline cu care poți bate recordul Guinessbook, măslinele supreme cu alte cuvinte, sunt cele numite Castelvetrano. Sunt chiar măslinele care au cel mai mare succes în Italia!
Sunt imbatabile ca snack și de aceea se și consumă pe scară atât de largă. Sunt verzi, luminoase, rotunde, sunt cultivate în Sicilia (Castelvetrano este o mică localitate în vestul Siciliei) și aparțin unei faimoase clase de măsline frumos numită nocerella del belice. Cel mai faimos mod de a le consuma vine dintr-o tradiție siciliană pe care și marele actor Marlon Brando, la invitația regizorului Francis Ford Coppola a gustat-o pentru a crea legendarul personaj de film Don Vito Corleone.
Regizorul s-a gândit să stimuleze gustativ instinctul marelui Brando și la repetiții îl servea cu măsline Castelvetrano, vin alb sec și brânză de capră. Sigur, nu este singurul mod în care vă puteți bucura de aceste minunății. E doar o sugestie. Garantăm că o să vă placă, dar nu garantăm și că veți reuși o mare creație actoricească după aceea.
Un ingredient important al farmecului unic al Sărbătorilor de iarnă vine din gastronomie: Crăciunul, Revelionul și suita de zile onomastice din prima parte a lunii ianuarie sunt indisolubil asociate cu anumite deserturi.
Tradiția Sărbătorilor de iarnă se exprimă cel mai frumos în dulciuri.
În Statele Unite (ca și în Anglia, Canada, Australia etc), iernile sunt de neconceput fără ”marshmallow” – un gen anume de bezea.
Când această bezea se așează pe o fină și glumeață glazură care se imprimă pur și simplu în crusta delicată a celei mai delicioase gogoși-donut, nimic nu mai e de făcut decât, vorba cuiva, să te lași pe spate, să guști și să zâmbești…
Merge de minune cu lapte, cacao ori ceai. Gustă doar și vei înțelege mai bine ce înseamnă o iarnă de poveste: donut cu glazură și marshmallow!
Un site simpatic specializat în deserturi a decis să întrebe cititorii de ce să mâncăm înghețată iarna? Din puzderia de răspunsuri, am ales pe cele mai convingătoare.
Iată-le:
”Pentru că oricum ești deja semifreddo”;
”Pentru că nu mai există pericolul să se topească și să curgă pe tine”;
”Pentru că oricum te încingi tare lîngă sobă”;
”Pentru că plăcinta cu mere sau cea cu brănză dulce cere pur și simplu o cupă de înghețată”;
”Pentru că iarna nu e niciodată coadă la înghețată”;
”Pentru că arzi mai repede caloriile când răcești, așa că e bine să grăbești procesul”.
Iar, dacă ar fi să dăm un premiu pentru cel mai bun răspuns, l-am alege pe acesta:
”De ce să mâncăm înghețată iarnă? Nu văd nici un motiv pentru care nu am mânca”
Selecția noastră de înghețată oferă o paletă largă de gusturi și arome: vanilie, ciocolată, nocciola, fistic, fructe de pădure, lămâie, fiordilatte, căpșuni, cocos.
Gustând înghețatele noastre, veți descoperi încă un motiv pentru care e bine să mâncăm înghețată iarna, mai ales de Sărbători: înghețata aduce, întotdeauna, zâmbetul pe buze oricui.
Sunt adorabile acele mici deserturi care au nu doar indiscutabile calități de gust, ci induc o anumită atmosoferă prin simpla lor prezență pe o farfurie.
La cafea sau la ceai, într-o sufragerie de acasă sau într-o sală de recepție, la un bufet ori chiar la o întâlnire de afaceri, o ”tratație” este întotdeauna un semn de generozitate și de distincție din partea gazdei. E de-ajuns să fie văzute.
La început, rolul lor decorativ este esențial pentru reglajul atmosferei. Priviți, de pildă, acest rulou cu nucă și fructe de pădure. Pare făcut de o bunică simpatică. Imaginați-l așezat pe marginea unei farfuriuțe pe care stă, aburind, o ceașcă de cafea sau o cană cu ceai.
Simpla prezență a ruloului induce un anumit tip de conversație, o anumită atmosferă: relaxare, căldură umană, zâmbet, încredere. Apoi, ruloul se gustă. Imediat spiritul pe care mica prăjitură l-a generat prin prezență, devine gust – familiar, un pic nostalgic, bun ”ca la bunica”.
Excelent balansat cu dulce, gustul de nucă și cel de fructe de pădure își găsesc o agreabilă compatibilitate.
E uimitor, dar e adevărat: aceste rulouri fac lumea mai bună…
Se spune că realitatea unei zile are gustul pâinii pe care o ai pe masă. Preocuparea pentru o pâine bună este parte esențială a efortului de a avea o zi pozitivă. De aceea, nu sunt multe produse culinare în care pasiunea celui care îl face se simte mai bine decât în pâine.
Așa se explică de ce, în ultimii ani, pâinea a încetat să mai fie doar un simplu acompaniament al mâncării de orice fel. În orice meniu care se respectă, pâinea există ca fel aparte, diferentiață cu propriul ei gust.
La Patiline suntem atenți la orice apare nou, interesant, sănătos și delicios în panificație, tocmai pentru că înțelegem rostul suprem al pâinii.
Astăzi, vă propunem pâinea cu iaurt și semințe de mei, coaptă pe vatră, convinși fiind de calitatea ei unică. Iaurtul îi conferă o lejeritate aparte, iar meiul o face să fie consistentă. Coacerea pe vatră îi conferă o coajă crocantă și naturalețe în jurul miezului deosebit de gustos.
A dori cuiva o zi bună, înseamnă a împărți o pâine cu iaurt și semințe de mei. Vă dorim o zi bună!
Contrariile se atrag, contrastele au mereu succes, echilibrul se obține, în fond, din aducerea împreună a două lucruri opuse, complementaritățile sunt preferabile uniformităților – cine nu știe toate aceastea? Mai ales în ”food & beverage”, îmbinarea abilă a gusturilor opuse este calea cea mai sigură spre savoare si diferentiere. În creația sosurilor și a dressingurilor de salate, inspirația și îndrăzneala de a uni ”yin-uri” cu ”yang-uri” este foarte necesară, pentru că lucrăm cu legume crude, adică cu gusturi mai degrabă neutre.
Vă propunem, pentru orice fel de salate de legume, dressingul ”Risso Yogorette Paprika”, un amestec cremos cu iaurt și boia de ardei ca ingrediente definitorii. Iutimea din boia este livrată potolit de iaurtul cel mai cremos. ”Risso Yogorette Paprika” este un sos simplu și inteligent. Legumele salatei dumneavoastră primesc și tusa hot și mângâierea răcoroasă cu acest dressing anume făcut să le acompanieze naturalețea.
Să pui și boia de ardei și iaurt într-o salată de legume sună, parcă, a joc la două capete: si iute și tandru în același timp. Dar nu este jocul la două capete cea mai bună strategie? Noi credem ca în bucătărie, cu certitudine, da!
Dacă ajungeai în Italia Evului Mediu și întrebai unde se găsește cel mai bun frangipane, te trezeai în față cu un nobil bățăos și războinic care te întreba ce dorești. Familia Frangipane era una dintre cele mai puternice familii ale timpului, iar prăjitura cu acest nume nu fusese, încă, inventată.
Dacă mergi prin Bucureștii de azi și întrebi unde dai de un frangipane bun, în mod normal ar trebui să fii îndreptat spre noi. Vechea familie italiană s-a cam diluat în istorie, iar acum prăjiturica domnește în pace.
Iar noi, practic, am reinventat această delicioasă prăjiturică în care se răsfață migdala, în două versiuni:
frangipane cu caise, adică o minitartă cu un strat cremos de caise și pastă de migdale, decorată cu migdale
frangipane cu zmeură, adică o minitartă cu un strat cremos de zmeură, acoperită cu pastă de migdale, decorată cu speculoos.
La cafea sau la ceai, ca o delicioasă gustare dulce în timpul unei întâlniri de business sau ca un discret acompaniament la întâlnire de taină cu prietenii, frangipanele noastre sunt cele mai bune opțiuni.
Samuraiul este sigur pe el. Se respectă prea mult, așa că nu poate greși. Vine dintr-o tradiție impresionantă și duce mai departe un viitor pe măsură.
Onoarea este totul pentru el. Noblețea lui nu poate fi pusă la îndoială. Pentru el, de altfel, totul este nobil și lucrurile există doar pentru a fi făcute conform unui cod de maximă exigență.
Ah, poate credeți că vorbim despre samuraii japonezi. Sau, poate, despre faimoasele bonduri japoneze. Dar vorbim despre noul nostru produs, sosul Risso Samurai, un sos usor iute, din roșii, boia de ardei și ardei gras.
Un sos care transformă cartofii prăjiți, diferitele gustări, puiul și carnea roșie într-o experiență cu adevărat nobilă. O experiență culinară perfectă! Ca o sabie de samurai!
Cum de a devenit portocala roșie se știe: într-o bună zi, a hibridat natural. Când a fost acea zi, asta nu se știe. De ce s-a înroșit portocala, iarăși, se știe: culoarea îi vine de la un pigment natural numit antocianină. Unde a apărut portocala roșie, doar se bănuiește: unii zic că în Italia, alții că în Spania .
În orice caz, cele două superbe țări mediteraneene sunt, astăzi, cei mai mari cultivatori de portocale roșii cu un plus evident pentru italieni, căci au fost mai iuți de mână și au obținut de la Comisia Europeană statutul de ”Indicație Geografică Protejată” pentru portocalele roșii de Sicilia. În spațiul vest mediteraneean, portocalele roșii se cultivă de câteva secole, căci gustul lor și, mai ales, sucul lor, a cucerit pe toată lumea.
În zilele noastre, interesul tuturor pentru portocalele roșii a sporit când s-a aflat că sunt adevărate fructe ale sănătății, căci antocianina este un excelent antioxidant. S-a dovedit că portocala roșie face adevărate minuni pentru ficat, că este un excelent luptător anti-colesterol și că ajută inima.
Dar fără să pierdem niciodată din vedere că trebuie să ne hrănim pentru a aduce ajutor și nu pentru a crea probleme corpului nostru, nu suntem, totuși, nici farmacie, nici cabinet de nutriție. Așa că, pe lângă binefacerile deja dovedite pe care portocala roșie le aduce organismului uman, noi subliniem ce aport de gust cu totul excepțional poate aduce ea în diverse rețete, și nu doar în rețete de deserturi.
Chefii rafinați știu bine că gustul portocalei roșii suprinde întotdeauna plăcut dar și că vaga lui astringență poate potența sau doar comenta simpatic gustul unui preparat.
Tocmai pentru că știm cât poate fi de util și, totodată, ce succes are portocala roșie în bucătărie, vă oferim acest formidabil fruct în forma sa cea mai intensă și cea mai esențializată: piureul de portocală roșie făcut 100% din fruct!
