Deschideți-i, că vine cu vești bune! Acest sos, vag dulce, din piure de roșii, cu bucățele de ceapă și ardei, muștar fin și condimente, merge de minune cu carne și pește.
Sosul Hannibaleste o rafinată specialitate belgiană dusă în meniul multor bucătării din lume – al nostru este chiar cel original, făcut de belgieni, ”de la mama lui”, după o experiență de decenii.
Unii zic că numele acestui sos se referă la faimosul erou cartaginez, alții că se referă la cunoscutul personaj de thriller. A doua variantă este mai puțin credibilă, pentru simplul motiv că sosul bucura gusturile iubitorilor de carne și pește cu mult timp înainte de apariția filmelor care l-au făcut faimos pe înfiorătorul canibal.
În schimb, varianta legată de numele generalului care a speriat Roma pare mai plauzibilă, pentru că personalitatea sosului este impresionantă. Nu-l uiți și îți descoperă gustul cărnii sau al peștelui în nuanțe nu doar adecvate, ci și foarte plăcute.
Dialogul sosului Hannibal cu carnea și cu peștele este admirabil. Ca o șoaptă binevenită, ca o replică discretă și inteligentă, ca un argument convingător.
Să dăm Cezarului ce i se cuvine: în materie de cartofi prăjiți, belgienii sunt greu de depășit. În principiu, cartofii sunt peste tot la fel, dar belgienii s-au concentrat pe sosurile însoțitoare și, astfel, au schimbat pur și simplu experiența gustului. Les frites belges sunt, pur și simplu, altceva decât orice cartofi prăjiți din lumea largă!
Vă sugerăm cel mai faimos sos belgian, anume creat pentru experiența cartofilor prăjiți. Este unicul sos din lume care trece cartofii prăjiți din categoria ”garnitură” în categoria ”fel de bază”.
Se numește Andalouse, este un sos ușor picant, cu ceapă prăjită, boia de ardei și ierburi picante. Nu doar numele, ci și tenta gustului amintește, de la distanță, de Spania. Sosul Andalouse este un fel de ecou îndepărtat, belgian, al sosului salsa brava, specific sudului iberic.
Cunoscătorii spun că acest sos este atât de interesant și de complex, încât e păcat să rămână doar la cartofii prăjiți pentru care a fost creat. Un Chef inspirat va ști, de pildă, să găsească preparatul de carne pe care Andalouse îl servește perfect…
Salata Caesar este, deja, un reper clasic în gama atât de largă a salatelor. Este o salată relativ simplă, dar de mare efect, sățioasă și revigorantă. Salata Caesar este, pentru o persoană activă, prânzul ideal.
Ingredientele de bază, care nu pot nici să lipsească, nici să fie înlocuite, sunt salata romaine, crutoanele, parmezanul și oul fiert (tare). Se adaugă, după gust, ulei de măsline, oțet și, poate, suc de lămâie. Există și variante cu pui sau cu anchois. Însă, ceea ce dă gust și face Caesar din această salată este sosul!
Știm că românii au tendința de a interpreta uneori fantasmagoric salata Caesar. Am văzut prin restaurantele noastre salate Caesar cu roșii și castraveți, cu ceapă și măsline, cu bucăți de carne de vită. Unii bucătari, seduși de simplitatea ei, vor să o complice. Sau să o ”românizeze”.
Dar efectul Caesar este garantat numai de respectarea rețetei și numai de un bun sos Cesar. Iar sosul Caesar Risso pe care îl punem la dispoziție este garantul că salata pe care o mâncați chiar este Caesar. Asadar, Ave Ceasar!
Vara apune, încet-încet. În lumea înghețatelor, venirea toamnei este momentul revenirii si mai în forță a calității. Nu mai mâncăm înghețată pentru că ne este cald, ci pur si simplu pentru că ne place.
Pentru această perioadă, varianta cea mai potrivită este o înghețată cremoasă, prietenoasă. Produsul ideal este înghețata fiordilatte – un produs clasic al gelateriei italienești. Indiscutabil, cea mai bună din lume!
Floarea laptelui este o poveste clasică de succes care nu se va topi niciodată. Între atâtea gusturi pregnante, atâta dulce și culori mai mult sau mai puțin artificiale cum găsim în aglomerată piață a înghețatei, fiordilatte este de nedepășit.
Albul dantelat este culoarea în care ai întotdeauna încredere, iar tandrețea laptelui te relaxează ca nimic altceva.
Fiordilatte este companionul ideal pentru a uita arșița verii și a păstra amintirile splendide ale vacanței estivale.
Fiordilatte, pentru ca amintirile frumoase ale verii să rămână și disconfortul torid să se uite!
Simplu ca bună ziua: cel mai bun mascarpone posibil în mariaj cu măr verde. Cheesy come, cheesy go. Alte minideserturi te învăluie, îți transmit mesaje subliminale, mizează pe contrapuncte.
Nu și Cheesy come, cheesy go. Știți vorba englezească ”what you see is what you get”. E irezistibil de sincer cu tine. Îl vezi, îl guști, te-a învins.
Putem să mai lungim vorba, spunându-vă cum de mascarponele acesta este chiar cel mai bun dintre toate. Sau să vă spunem despre franchețea revigorantă a amestecului de mascarpone cu mărul verde.
Dar, în cazul lui cheesy come, cheesy go chiar că vorbăria multă strică. Cum a venit, așa s-a dus…
Doar atât să adăugăm: l-am denumit așa pentru că am văzut ce se întâmplă când este așezat în candybar: cum apare, așa dispare!
Ne plac citatele la fel de mult cum ne place înghețata. Motiv pentru care astăzi vrem să vă ademenim cu 10 dintre înghețatele noastre, folosindu-ne de câteva citate faine identificate pe Pinterest. De la conuri, la cupe de sticlă, la sorbet de fructe și înapoi la cupe de înghețată, cu arome diferite:
All you need is ice-cream.
Ice-cream solves everything.
You can’t buy happiness, but you can buy ice-cream. And that’s kind of the same thing.
Without ice-cream there would be darkness and chaos.
Life is like and ice-cream. Enjoy it before it melts.
There’s always room for ice-cream.
Tomorrow we can eat broccoli, but today is for ice-cream.
Eat ice-cream for daily happiness.
Ice-cream solves everything.
Happiness is ice-cream.
11? Așteptăm citatul vostru preferat, cu și despre înghețată!
Italia – orice s-ar zice, cel mai rafinat producător de măsline. Regiunea Puglia – suma dintre sol, soare, apă și relief care o face să fie grădina ideală a celui mai rafinat producător de măsline.
Provincia Foggia – colțul binecuvântat al grădinii ideale a celui mai rafinat producător de măsline. Cerignola – epicentrul, locul magic, punctul în care toate se adună și din care toate pleacă mai departe…
La Cerignola și doar acolo se produc cele mai bune măsline verzi din întreg bazinul mediteraneean. Precis de acolo vă aducem aceste măsline mari, cu gust ușor fructat și ”carne” fermă care se desprinde relativ ușor de sâmbure, cu o aromă blândă, generoasă, care binedispune omul.
Ele sunt produsul unei savante căutări între diferite feluri de măsline care continuă în generații de fermeri dedicați de mai bine de 600 de ani.
Ei caută formula măslinei absolute! Rezultatul pe care vi-l prezentăm astăzi este spectaculos, pentru că experința gustului măslinelor vezi de la Cerignola depășește culinarul și devine, aproape, o experiență a frumosului mediteranean – nu degeaba aceste măsline poartă brandul ”La Bella de Cerignola”, care este o denumire de origine protejată.
De acolo și doar de acolo, pentru dumneavoastră și doar pentru dumneavoastră!
O fi jocul de șah un joc blând, dar are și reguli de fier. Poate că cea mai necruțătoare regulă spune că piesa pe care o atingi trebuie jucată (pièce touchée – pièce jouée). Printre deserturi, această regulă nu este, totuși, ingrată – există deserturi pe care, cum le atingi cu privirea sau cu lingurița nu te poți opri să nu le guști.
Tortul nostru ”Day & night” este un asemenea desert. Un tort rotund, umplut cu ciocolată albă și neagră, decorat cu glazură de ciocolată și cremă de vanilie.
Mută cu tortul ”Day&night” și câștigi una dintre cele mai rafinate și mai consistente experiențe ale dulcelui. O mutare înțeleptă. O mutare strategică. O mutare câștigătoare.
Roz este spiritul vacanței estivale, roz este dolce far niente! Nimic nu-i mai potrivit rozului decât mini-desertul, căci dacă-i dolce far niente, dulce să fie!
La petreceri pentru copii sau la recepții pentru adulți, pe marginea piscinei sau la ceaiul/cafeaua de după-amiază, mini-desertul Pinkorruptible oferă versiunea culinară a celei mai tonice explozii de roz! Nimic artificial – doar roz natural, de căpșuni!
Pinkorruptible: cheesecake de căpșuni pe pat de biscuite, cu decor de ciocolată de căpșuni și ciocolată albă. Să ne lăsăm corupți de roz! Este singura formă plăcută, benefică și legală de corupție… :))
Cei doi prieteni galbeni și zâmbăreți! I-ați apreciat separat, acum vă vor bucura împreună. Unul este Banany Time – marele nostru succes, mini-desertul bijuterie, din piure de banană, caramel și ciocolată albă, care reface glicemia și reconstruiește zâmbetul, un desert care nu bucură doar papilele gustative, dar și mângâie sufletul.
Celălalt este One Smile Away, o delicioasă cremă de lămâie, cuprinsă într-un biscuit crocant, ganache de ciocolată albă încununat cu cel mai frumos decor din ciocolată – un ”smiley face”. S-au împrietenit în portofoliul nostru.
Banany Time stârnește zâmbetul, iar One Smile Away zâmbește. Compatibilitate perfectă.
Așadar, doamnelor și domnilor, ne face o mare bucurie să vi-i prezentăm: Yellow Fellows!