Tag Archive for Quiche cu trei tipuri de brînză

Foamea cea mică. Soluția!

Rafinamentul culinar francez se originează într-o subtilă înţelegere a foamei. „Foamea şi amorul sunt cele două axe ale lumii!” – scria Anatole France. Însă, dacă în ceea ce privește amorul nu încercăm să ne pronunțăm, știm cum este cu foamea. Foamea de după o zi întreagă de muncă nu este deloc aceeaşi cu foamea de la ora 5 şi nici foamea de dimineaţă nu este aceeaşi cu foamea de la prânz, iar necesităţile diferitelor feluri de foame se cer şi ele tratate în mod diferit.

V-aţi întrebat de ce, de pildă, francezii nu prea sunt supraponderali şi americanii, să zicem, sunt? Noi credem că e vorba despre înţelegerea diferenţelor dintre tipurile de foame.

Pentru ceea ce numesc „mica foame”, francezii au inventat quiche-ul. Pornit din Lorena, quiche-ul s-a dovedit a fi un concept atât de generos încât a putut primi fel de fel umpluturi, după specificul regiunii care l-a adoptat. Astfel, „mica foame”, perfidă şi enervantă dacă nu i se dă atenţia necesară, se astâmpără cu quiche, care ține mereu cont de gustul local.

Patiline vă oferă trei tipuri de quiche, pentru toate gusturile. Avem, bineînțeles, quiche-ul clasic, cel de Lorraine – pentru cei țin la ”originea controlată” a bucatelor și băuturilor; avem quiche cu trei tipuri de brînză (ementaler, brânză albă, brânză bleu) – pentru cei care poftesc la brânzeturi savant alăturate; avem quiche cu brânză și legume – pentru cei care aleg mereu gustări blânde și sănătoase.

Despre aceste trei quiche-uri, avem două veşti. Ambele bune. Prima veste este că ceea ce au în comun este exact semnul calității lor: sunt foarte fragede în coaja lor de aluat, la rîndul ei fragedă. Secret: quiche-ul este o experiență a frăgezimii; două tipuri de frăgezime (conținut și coajă), vă vor încânta.

A doua veste, este că ceea ce le deosebeşte pe fiecare de celelalte este exact ceea ce vă va plăcea cel mai mult. Lorraine-ul linişteşte foamea cea mică de-a dreptul, fără ezitare şi fără fasoane. Este onestă, directă, eficientă. Cele trei tipuri de brânză au un rafinament uşor misterios, dar deloc înşelător, au o nobleţe de catifea grea servită cu vârful linguriţei. Iar brânza cu legume este prietenoasă, lină, deschisă ca o zi de primăvară.

Foamea cea mică este, astfel, încercuită.

PS Dar foamea cea mică nu te cuprinde doar pe tine. Îi poate cuprinde şi pe oaspeţii tăi la o recepţie sau pe colegii tăi de serviciu, dacă aveţi de lucru la birou peste ora 5 pm, sau pe cei din familia ta când ajungi acasă pe la ora 7 seara şi ei se uită la tine cu drag. Ei bine, dragul acela din ochii lor e semnul foamei celei mici.

Quiche! Pentru „le petit faim”

Rafinamentul culinar francez se originează într-o subtilă înţelegere a foamei. „Foamea şi amorul sunt cele două axe ale lumii!” – scria Anatole France. Însă, aşa cum cu amorul treaba nu e niciodată simplă, nici cu foamea nu este. Foamea de după o zi întreagă de muncă nu este deloc aceeaşi cu foamea de după cafeaua de la ora 5 şi nici foamea de dimineaţă nu este aceeaşi cu foamea de la prânz. Şi, aşa cum necesităţile amorului se cer rezolvate una după cealaltă, cu răbdare, necesităţile diferitelor feluri de foame se cer şi ele tratate în mod diferit. V-aţi întrebat de ce, de pildă, francezii nu prea sunt supraponderali şi americanii cam sunt? Nu, nu e vorba despre amor; e vorba despre înţelegerea diferenţelor dintre tipurile de foame.

Pentru ceea ce numesc „mica foame”, francezii au inventat quiche-ul. Pornit din Lorena, quiche-ul s-a dovedit a fi un concept atât de generos, încât a putut primi fel de fel umpluturi, după specificul regiunii care l-a adoptat. Astfel, „mica foame”, perfidă şi enervantă dacă nu i se dă atenţia necesară, poate fi astâmpărată cu quiche, din interiorul oricărei opţiuni.

Noi vă oferim trei tipuri de quiche:

Quiche cu şuncă şi emmentaler

135 quiche

» Read more