Tag Archive for comanda inghetata

Îngheţata acestei toamne

Se spune că cel mai faimos vânzător de îngheţată din Paris – un italian care are părăvălia chiar pe Île Saint-Louis – închide în fiecare an în luna august, ca să plece în vacanţă. Cum, negustor de îngheţată închide în august? Un act nesăbuit, ar spune mulţi. Când piaţa explodează de cerere, negustorul închide şi pleacă în vacanţă?

Dar nu e chiar aşa. Din moment ce faima lui este că are cea mai bună îngheţată din Paris, ştie el ce face. Dar, ce face, de fapt? Răspunsul este că înţelege rostul îngheţatei dincolo de ceea ce înţelegem toţi, la prima mână. De aceea este şi cel mai bun…

Abia după ce vara apune, îngheţata redevine ceea ce este de fapt, își regăsește rostul. În toiul verii, când se vinde în cantităţi enorme, îngheţata ne ajută să suportăm canicula. Ne răcorește cu o aromă oarecare și ne salvează de vipie. Funcţia ei principală pe perioada verii este aceea de a aduce un aport rece organismului nostru încins.

Când vine toamna, însă, aşteptările noastre de la îngheţată se schimbă, începem să-i redescoperim adevăratele calități și, astfel, înghețata redevine ceea ce este: un desert rafinat, ușor, o bucurie a gustului, cu o textura cremoasă, catifelată.

Priviți această toamnă, încercați să o înțelegeți și veți ajunge inevitabil la o concluzie: îngheţata acestei toamne este îngheţata de ciocolată, clasică, respectabilă, ca o mare doamnă între doamne, sigură de prestigiul ei în comparație cu alte genuri de înghețată ce au nevoie să țipe și să se agite ca să se facă remarcate, înghețata de ciocolată ne face anul acesta să descoperim cu adevărat că ”niciodată toamna nu fu mai frumoasă…”

Cremoasă și înțeleaptă

Dacă nu cumva faci ocolul Pământului pe jos și te grăbești, atunci nu ai nici un motiv să refuzi o cupă de înghețată de fistic.

Produsă în Italia, de regii neîncoronați ai înghețatei, această cupă are proprietăți speciale: pe lângă răcoare și savoare, înghețata de fistic aduce oamenii împreună. Tocmai pentru că nimeni nu refuză o cupă cu înghețată de fistic, toți cei chemați se vor așeza alături.

Aroma acestei înghețate aduce la noi pacea înțeleaptă a micului copac oriental milenar (istoricii au probe clare că oamenii mâncau fistic acum 9000 de ani) ale cărui semințe, hrănesc, relaxează și tonifică.

Cremoasă și înțeleaptă – așa este înghețata noastră de fistic…

Vara cupei spaniole

Nu este cine știe ce rafinament și, în nici un caz, nu este ”fiță” – este pur și simplu firesc, natural să potrivești înghețata cu momentul în care o savurezi.

Dacă la începutul verii merge de minune vanilia și ciocolata, iar în toiul verii se cere fisticul și stracciatella, pe măsură ce vara se apropie de sfârșit, o combinație simplă și irezistibilă ar fi necesară.

Vă propunem Cupa Spaniolă: înghețată cremoasă cu vișine, decorată cu cireșe amare.

Servită într-o cupă givrată, această înghețată își anunță textura fină încă de la prima vedere, când impresionează modul în care albul imaculat și lăptos primește urmele verticale de roșu intens ale vișinelor. Gustul este puternic și răcoros, profund și cumva nostalgic.

De ce e ”Spaniolă” această cupă de înghețată? Vă lăsăm să aflați singuri, gustând-o. E un mister frumos, care încheie vara așa cum se cuvine…