Se spune că cel mai faimos vânzător de îngheţată din Paris – un italian care are părăvălia chiar pe Île Saint-Louis – închide în fiecare an în luna august, ca să plece în vacanţă. Cum, negustor de îngheţată închide în august? Un act nesăbuit, ar spune mulţi. Când piaţa explodează de cerere, negustorul închide şi pleacă în vacanţă?

Dar nu e chiar aşa. Din moment ce faima lui este că are cea mai bună îngheţată din Paris, ştie el ce face. Dar, ce face, de fapt? Răspunsul este că înţelege rostul îngheţatei dincolo de ceea ce înţelegem toţi, la prima mână. De aceea este şi cel mai bun…

Abia după ce vara apune, îngheţata redevine ceea ce este de fapt, își regăsește rostul. În toiul verii, când se vinde în cantităţi enorme, îngheţata ne ajută să suportăm canicula. Ne răcorește cu o aromă oarecare și ne salvează de vipie. Funcţia ei principală pe perioada verii este aceea de a aduce un aport rece organismului nostru încins.

Când vine toamna, însă, aşteptările noastre de la îngheţată se schimbă, începem să-i redescoperim adevăratele calități și, astfel, înghețata redevine ceea ce este: un desert rafinat, ușor, o bucurie a gustului, cu o textura cremoasă, catifelată.

Priviți această toamnă, încercați să o înțelegeți și veți ajunge inevitabil la o concluzie: îngheţata acestei toamne este îngheţata de ciocolată, clasică, respectabilă, ca o mare doamnă între doamne, sigură de prestigiul ei în comparație cu alte genuri de înghețată ce au nevoie să țipe și să se agite ca să se facă remarcate, înghețata de ciocolată ne face anul acesta să descoperim cu adevărat că ”niciodată toamna nu fu mai frumoasă…”