Bună ziua, doamnelor şi domnilor! Toate instituţiile şi institutele avertizează că avem cod portocaliu, de caniculă şi ne potopesc cu recomandări. Când soarele dogoreşte, nu este suficient să stai sub aerul condiţionat ca să te pui la adăpost. Medicii recomandă să bem apă multă (min. 2 litri/zi). Meteorologii recomandă să ne protejam cu loţiune solară şi pălării de pai. Intelectualii recomandă să citeşti cărţi de vară. Prietenii îţi recomandă să te uiţi, împreună cu ei, la meciurile Campionatului European de Fotbal. Toate recomandările sunt făcute, desigur, spre binele tău. Dar singura recomandare de care ai nevoie se referă la mâncare.
Ce poţi să mănânci când n-ai niciun chef din cauza caniculei, dar totuşi te ia foamea? Salatele sunt bune, dar nu sunt consistente. Grătarul e consistent, dar nu e deloc bun acum. Ai nevoie de ceva hrănitor, bun, mai degrabă dulce şi, mai ales, rece! Soluţia perfectă este tarta de fructe! Iar soluţia perfectă îţi este la îndemînă. Iat-o! Avem cele mai bune tarte:
1. Tartă cu cremă de vanilie şi fructe de pădure – vanilia echilibrează şi binedispune, iar fructele de pădure aduc răcoarea mediului lor natural. O asemenea tartă poate să salveze de la topire o zi întreagă în care te coci la 40 C.
2. Frutta Tonda, tartă cu fructe de sezon – un amestec delicios şi creativ de căpşuni, piersici, kiwi şi mango legate tot cu cremă de vanilie. Dacă nu ne place vipia, nu înseamnă că nu ne place vara! Această tartă ne reaminteşte ce plăcută este vara fructelor specifice şi ne ţine vie speranţa că zilele de căldură excesivă sunt doar scurte episoade neplăcute ale unei veri de neuitat!
Unul dintre patisierii faimoşi ai Franţei, Christophe Felder spune că pentru a obţine un croissant bun trebuie metrizaţi aproximativ 50 de parametri, de la compoziţia făinei şi laminarea aluatului până la modelarea croissantului final şi durata coacerii lui. De altfel, textura unui croissant de calitate se vădeşte imediat consumatorului.
Croissantul nostru provine de la unul dintre cei mai reputaţi producători francezi şi este anume gândit să deschidă dimineaţa unei zile pline de energie şi speranţă. Împreună cu o cafea bună, croissantul nostru constituie micul dejun aşa cum îl vreţi: poate fi romantic sau de afaceri, poate fi de weekend sau înaintea unei întâlniri importante.
Căutând croissantul cel mai bun pentru dumneavoastră, am constatat că unii producători au înlocuit untul (absolut esenţial unui croissant de calitate!) cu margarina. Credem că acest derapaj industrial este inacceptabil. Chiar dacă este un croissant simplu sau unul cu umplutură, calitatea untului este determinantă şi a fost pentru noi unul dintre criteriile importante în selecţia care a dus la oferta pe care o facem.
Şi o curiozitate simpatică legată de croissant: originea sa nu este pe de-a întregul franţuzească, aşa cum s-ar crede la simpla rostire a cuvîntului. Croissantul face parte din categoria de patiserie „viennoise”, semn că are, totuşi, sorginte austriacă. Este cert că, pe la 1830, primul patisier care a oferit croissant oraşului Paris era un austriac. De unde şi cum a ştiut el să producă asemenea bunătate, nu prea ştim. Dar ceea ce contează pentru noi (şi vă sugerăm să conteze şi pentru dumneavoastră) este ca amestecul de delicatesă pariziană şi nobleţe vieneză să se regăsească pe deplin în croissant.
După unii istorici ai gastronomiei, sorbetto este strămoşul îngheţatei. Acest deliciu rafinat a intrat printre deserturile europene dinspre Orient. Cine să ştie cel mai bine ce încheie o masă pe timp de vară dacă nu orientalii? Cuvântul este o adaptare la sonorităţile italiene a arăbescului „şerbet”.
Echilibrul fin dintre aroma fructului şi gheaţa binefăcătoare pe vremuri toride într-un sorbetto excelent, precum sunt cele pe care le recomandăm aici, se cere gustat în deplină cunoştinţă. Sorbetto întregeşte o masă bună fără să aibă agresivitatea dulce a îngheţatei.
Sorbetto de lămâie este deja un clasic. Măiestria chefilor se vede în deserturile clasice aşa că vă oferim acest sortbetto de lămâie după ce am gustat multe asemenea încercări şi ne-am oprit la cel produs de Bindi. Italieni, bineînţeles… Lămâia şi gheaţa merg perfect împreună, întru bucuria papilei gustative înfierbântate. Lămâia din acest sorbetto îşi păstrează întreaga putere de seducţie a fructului natural.
Nu vă gândiți la această înghețată ca la un simplu episod răcoritor într-o zi toridă! Înghețata de cocos înseamnă, de fapt, o experiență mai largă. Servită în coaja nucii de cocos, această înghețată amintește un vechi proverb african care spune că nu știi niciodată ce găsești în interiorul acestui fruct. Pentru dumneavoastră, nuca de cocos se deschide și dezvăluie o înghețată delicioasă. Gustul ei revigorant și vag vanilat, textura ei lină, lăptoasă, în care se simt miezul de nucă de cocos (nu știm de ce continuăm să-i zicem așa, pentru că fructul arborelui de cocos nu este o nucă, ci o drupă, după cum ne spun botaniștii, dar noi nu vrem să-i ascultăm!), dar și aroma liniștită fac, ca această înghețată să fie mai mult decât o înghețată. Este un mică magie în plină zi.
Închideți ochii când lingurița rece cu înghețată de cocos vă atinge buzele și veți putea vedea azurul incredibil al mării limpezi pline de vietăți minunate, printre care plutiți și dumneavoastră, pielea dumneavoastră se va înfiora ușor ca la atingerea nisipului fin și alb al plajei perfecte, veți auzi sunetul jucăuș al rostogolirii mării azurii peste această plajă, iar briza vă va mîngîia părul…
În Guinessbook, scrie că recordul la mâncat măsline pe minut a fost stabilit de o tânără americancă, în 2012: a mâncat 60 de măsline în 60 de secunde. Una pe secundă! Performanța în sine poate e uimitoare, însă Guinessbook nu precizează cu ce fel de măsline a fost stabilit recordul. Am fost foarte curioși să aflăm, căci nu poți mânca măsline într-un asemenea ritm dacă nu sunt cu adevărat foarte bune.
După cercetări făcute și folosind mai ales propria noastră experiență, am ajuns la concluzia că trebuie să fi fost măsline italienești. Doar măslinele italiene se pot mânca în acest ritm și pot duce la bucuria unui record! Și mai precis, trebuie să fi fost unul dintre cele trei soiuri pe care vi le prezentăm mai jos:
1. Gaeta – se cultivă în sudul regiunii Lazio și este, de sute de ani, unul dintre cele mai căutate soiuri. La sfârșitul secolului al XV-lea, Ercole d’Este, duce de Ferrara, a cerut amabsadorilor săi de la Roma să spioneze proveniența măslinelor Gaeta și să i le aducă. N-a reușit să obțină nimic, pentru că romanii țineau la exclusivitatea măslinelor Gaeta ca la cele mai scumpe opere de artă din patrimoniul lor. Măslinele Gaeta au evocat mereu un anume exclusivism – pe orice masă se află, indică rafinamentul și cunoașterea celor care le oferă. Mici și brune, strălucitoare, dar sobre, au un gust delicat, catifelat, cu discrete accente.
V-aţi întrebat vreodată de ce pâinea este metafora tuturor mâncărurilor? De ce spunem „să ne câştigăm pâinea zilnică” sau „să punem o pâine pe masă” şi nu ne referim la orice alt produs alimentar? De ce în cea mai cunoscută rugăciune creştină, se zice „pâinea noastră cea de toate zilele”? Motivul nu este acela că pâinea este un aliment universal care se consumă peste tot (deşi chiar este), ci acela că pâinea dă tonul oricărei mese bune.
După pâine se cunosc marile restaurante până să vezi dacă chef-ul chiar ştie să gătească ceva special. Mirosul pâinii şi consistenţa ei, frângerea pâinii între mâini şi gustul primei înghițituri de pâine când începe masa – de aici începe totul!
Avem câteva variante de pâine care deschid orice fel de masă. Ceva în familie, intim şi casnic sau ceva de afaceri, sobru şi bine calibrat sau ceva pentru o aniversare de neuitat – pâine pentru aristocraţi şi pâine pentru corporatişti, pâine care să aducă aminte de bunica sau pâine care să evoce cel mai rafinat local din Paris.
Chifla cu semniţe de dovleac este un mare succes. Seminţele amestecate în textura moale şi primitoare dau consumatorului o poftă cu adevărat bună. Cu ea pui burta la cale…
Chifla fitness ne menţine în formă bună, nu compromite nimic din ceea ce am obţinut transpirând la sală şi acompaniază mesele celor preocupaţi de hrana sănătoasă.
Până când cheful sicilian Francesco Procopio dei Coltelli a oferit îngheţată publicului parizian în cafeneaua pe care tocmai o deschisese la Paris (se întâmpla spre sfârşitul secolului al XVII-lea), minunăţia asta de desert era accesibilă doar regilor. Capetele încoronate o cunoşteau demult. Se ştie că Alexandru Macedon trimitea bucătarii pe munte să-i aducă zăpadă pe care o consuma în delicii, cu nectar şi miere. La fel făceau şi împăraţii Romei. Regii europeni ai Evului Mediu mâncau felurite îngheţate, dacă erau cu adevărat sofisticaţi, iar Marco Polo a venit din China cu o reţetă care se apropie de sorbetul nostru de azi.
Povestea îngheţatei, coborâtă din meniurile regale spre publicul larg spune multe despre cum a evoluat lumea. Dar oricât de populară ar fi devenit azi, îngheţata a refrigerat în ea ceva din trecutul ei regal. Altfel nu se explică de ce te simţi ca un rege sau ca o regină când vara pe o terasă, ţi se aşează în faţă un pahar brumat plin cu îngheţată. Sortimentele oferite de Patiline duc clientul într-un vast imperiu al gustului – mult mai vast decât oricare imperiu stăpânit vreodată de regii Franţei sau Angliei.
Cupa “Lapte, căpşuni şi caramel” te face să simţi gloria unui rege muntean pentru care prospeţimea şi gustul dulce însemna fericirea însăşi.
Anii de gimnaziu sunt amintirea ta magică, nu-i așa? Îți amintești de con – una dintre cele mai simpatice figuri din geometrie? Definiție: corpul obținut prin rotația completă a unui triunghi dreptunghic în jurul uneia dintre catete. Dacă nu erai un elev atât de silitor încât să știi definiția aceasta, se accepta și cealaltă definiție, mai plebee: figura geometrică în spațiu care se ascute pornind de la o bază plană în formă de cerc spre un punct numit vârf. Dacă îți amintești anii de școală și orele de geometrie în spațiu, atunci înțelegi perfect spiritul acestui produs.
Prin conurile Pidy prilejuim chefilor legătura directă dintre frumoasele amintiri ale copilăriei cu actualitatea vieții. Produsul este disponibil în variate culori și arome și poate constitui baza unor amuse-bouche de neuitat. Pe de o parte, potențează și susține un gust creat în conformitate cu natura evenimentului pentru care este pregătit. Pe de altă parte, oferă posibilitatea unei prezentări speciale, fie pe farfurie, fie în ”rastel”, etajat sau aliniat. Așa cum formele pure ale geometriei se joacă mereu cu imaginația noastră, conurile Pidy stimulează creativitatea și oferă, astfel, posibilitatea neuitării.
Credeți că știți ce reveresează stresul? Veți spune că un somn bun, o vacanță liniștită, o plimbare pe munte, un jogging în parc sau îmbrățișarea iubitului/iubitei. Fără să vă contrazicem neapărat, vă spunem că reversul stresului este desertul. Citiți invers englezescul ”stressed” și veți obține englezescul ”desserts”. Anglofonii știu ei ce știu… Deserturile, mai ales ale noastre, destresează. Mai mult, la noi, la Patiline, găsiți deserturi împotriva oricărui fel de stres. La fiecare stres, desertul adecvat!
La stresul greu, desertul neiertător! Pentru cei cu totul epuizați, dornici de recuperare rapidă, un ”boost” emoțional și gustativ: înghețata cu ciocolată! Intr-un documentar despre ciocolată se spunea că până în secolul al XVI-lea nici un european nu a cunoscut gustul ei amețitor-încântător. Un privitor uluit a spus: ”Vă dați seama că ciocolata nu a existat pentru mai bine de 70% din istoria noastră! Cum au putut oamenii să trăiască atât de mult timp fără ciocolată? Și cum a arătat o lume fără ciocolată?” Spectatorul punea întrebări grele, cât un stres enorm. Noi i-am răspuns rapid: ”Ia o înghețată cu ciocolată și bucură-te că trăiești după secolul al XVI-lea și nu înainte!”
Stresul ceva mai ușor, mai lesne trecător și nu atât de supărător se poate alina cu ceva catifelat și elegant: Duo profiterol alb&negru. Să vă spunem un secret. Știți cum se cunoaște un om de bun gust? Întrebați-l care este combinația cromatică preferată și dacă vă spune orice în afară de alb cu negru, priviți-l cu amuzament, de nu chiar cu circumspecție. Albul cu negru bate orice combinație de culori – pentru că nici nu prea sunt culori, nu-i așa? Transformați acest rafinament vizual în rafinament gustativ: ciocolată albă fină cu ciocolată cu lapte.
Cofetarii rafinaţi ne-au şoptit că a venit vremea tartelor fragede, cu blat de unt, umplute cu creme de toate felurile şi garnisite, servite ca desert sau ca snack de ora 5. Au dreptate – cine suntem noi să-i contrazicem? Dar instinctele noastre ne spun altceva. Cu puterea unei arteziene vieneze, ceva din biologia noastră se trezeşte odată cu primăvara aceasta şi ştim că a venit iar vremea lor… Când vine vremea fructelor e ca şi cum Frodo îşi aminteşte de ţinutul Shire. Cele mai frumoase amintiri redevin realitate. Şi suntem gata să trăim o realitate care va deveni una dintre cele mai frumoase amintiri.
V-aţi întrebat vreodată ce gust simte un copil când mănâncă prima zmeură din an? Închideţi ochii când veţi gusta această tartă cu zmeură şi migdale şi vă veţi apropia de bucuria lui.
Amuzante sunt comentariile pe care la aud pe marginea expresiei „pică pară mălăiaţă în gura lui Nătăfleaţă”. Unii, mai bugetari, zic că aşa-i Nătăfleaţă, norocos. Alţii, mai corporatişti, zic că e inacceptabil să stai ca Nătăfleaţă şi că trebuie făcut ceva ca situaţia să nu se repete – trebuie să fii proactiv. Intelectualii îl aseamănă pe Nătăfleaţă cu Newton – englezului i-a căzut mărul în cap şi a descoperit gravitaţia. Nătăfleaţă o descoperi şi el ceva dacă-i pică para direct în gură. Ei, dar să-i lăsăm pe comentatori să ne amuze mai departe, să nu ne dezlipim urechea de la ce mai zice lumea şi să facem ce e mai înţelept: să mâncăm o tartă cu pere şi migdale ca să vedem ce noroc l-o fi lovit pe Nătăfleaţă, să vedem noi înşine dacă e bine să fii Nătăfleaţă ori nu. Și mai ales, să vedem ce descoperim în felul acesta. Sigur, descoperim una dintre cele mai bune tare cu putinţă. Mai departe, fiecare descoperă pe cont propriu.
