Tag Archive for vol au vent patiline

Ca vântul și ca gândul….

Puține produse culinare au un nume mai înșelător decât ”vol au vent”. Numele sugerează ceva rarefiat, aproape inefabil, de parcă am fi în domeniul senzațiilor certe, dar greu de prins în cuvinte.

În realitate, ”vol au vent” este o patiserie care așteaptă să fie umplută cu inspirația și creativitatea bucătarului.

”Vol au vent” se servește, în Franța, fie ca aperitiv, fie ca snack, dat fiind că cel mai frecvent se umple fie cu carne de pui, fie cu pește. În Belgia, însă, ”vol au vent” este fel principal, umplându-se cu ceva mult mai elaborat – adesea cu un amestec de carne de pui, ori carne tocată, și ciuperci. În Spania, ”vol au vent” se servește fie ca aperitiv, fie ca ”one bite”, la recepții.

Peste tot, însă, ”vol au vent” se poate servi și ca garnitură pentru o friptură, caz în care este umplut cu orez sau cu ciuperci, ori, dacă bucătarul  are suficientă îndemânare, cu o carne perfect complementară cu carnea principală. În multe cazuri, ”vol au vent” se asociază cu sosuri măiastre, de smântână, de beșamel sau de nantua. Nu în ultimul rând, se poate pregăti și un ”vol au vent” dulce, fiind umplut cu gemuri, de pildă.

Poate că numele acestei patiserii vrea tocmai să evoce admirabila ei versatilitate. În orice caz, ca aproape nici o altă patiserie, ”vol au vent” este cadrul în care bucătarul își poate exersa imaginația și îndrăzneala.

Ca să își îndeplinească acel rol, patiseria ”vol au vent” trebuie să aibă anumite calități, rezultat al unui atent echilibru urmărit în preparare. Nu este ușor să prepari o patiserie care poate încadra, practic, orice. Un ”vol au vent” bun este acela care pune în valoare însăși creativitatea bucătarului. Pe acest ”vol au vent” l-am selectat din multele aflate pe piață și vi-l propunem. Gândul bucătarului devine liber ca vântul; îndemânarea și experiența sa sunt singurele limite!

Desigur, alături de nelipsitul fundal muzical pe care l-am atribui acestui minunat produs…