De la tradițional la internațional

Mâncarea, în general, și gustul clienților, în particular, evoluează în pas cu lumea. Căci evoluția civilizației impune automat și evoluția gusturilor.

Românii, când se întorc dintr-o vacanță peste hotare sunt mai deschiși să mănânce o focaccia cu usturoi, în loc de o simplă pâine. La restaurant cer croissant francez în loc de plăcintă cu brânză și mușchi de vită în sos de trufe, în loc de pui la cuptor.

Și-atunci, produsele noastre realizate de producători lideri în Franţa, Belgia, Italia, Germania, Bulgaria, Spania sau SUA, vor atrage cu siguranță atenția într-un meniu de restaurant, chiar dacă nu-s pe prima pagină.

Cum ar putea cineva rezista în fața unui Cannolo siciliano?

bindi-25

Sau în fața unei porții de Tiramisu?

Immagini 156

Dar un amator de Oktoberfest față în față cu un pretzel bavarez? 🙂

716000 - PRETZEL 100G v2

Tuturor ne plac călătoriile, și mulți dintre noi încercăm cele mai ciudate/noi mâncăruri când mergem în vacanță. Inspirația din bucătăriile lumii ajută evoluția gusturilor consumatorilor de pretutindeni, deci și ale consumatorilor români.

Acestea fiind zise, inspirație și evoluție să vedem! Dacă aveți nevoie de recomandările noastre, știți unde ne găsiți. 🙂

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *