Tag Archive for yuzu tort

Toamna începe cu yuzu

După ce căldurile verii s-au mai domolit, ne revin din plin și curiozitatea gustativă și apetitul. Nu vă neliniștiți, e ceva normal. Organismul nostru vrea să spună că a venit timpul deserturilor complexe, elaborate, care ne solicită gustul în toate nuanțele sale.

Vă oferim un tort absolut special: Tort cu blat din pandișpan și straciatella, cu cremă ganaș de ciocolată și yuzu, cremă de citrice, cu glazură de ciocolată, decorat cu boabe de cacao. Probabil că, din acest tort, cel mai exotic ingredient este yuzu – ingredientul care-i și dă o personalitate aparte.

Yuzu este fruct extrem oriental, din familia citricelor, specific Chinei, peninsulei coreene, dar mai ales Japoniei – de altfel, yuzu în formă de pastă sau de suc este nelipsit din bucătăria japoneză. Vag acrișor, cu un parfum aparte, yuzu a început să intre în atenția chefilor europeni relativ recent.

El este, încă, un ingredient de descoperit în multe bucătării din România, așa că vă invităm să fim printre primii care experimentează ”talentele” speciale ale acestui fruct. În compoziția acestui tort, yuzu aduce un parfum plăcut și ”leagă” între ele, în chip neașteptat de bun, cremă de citrice și ciocolata.

Aroma sa, bine ponderată de straciatella, vă va lăsa o impresie de neuitat.

Deschidem, așadar, sezonul toamnei prea frumoase cu o evadare exotică – tortul cu yuzu!