Cheese-cake inspirat
Criticii culinari dezbat și astăzi dacă cheescake-ul este un tort sau o prăjitură. Vă lăsăm să meditați singuri la diferența dintre una și cealaltă; orice-ar fi, acest desert foarte căutat, care conține obligatoriu cremă de brânză, ouă și o undă de vanilie, a cucerit lumea întreagă cu prospețimea lui răcoroasă, cu textura ei fină.
Dar cheese-cake-ul nu este simpatizat doar de meseni, ci și de chefi. Motivul? Versatilitatea sa extraordinară. Puține deserturi oferă un spațiu de creativitate mai mare decât cheese-cake-ul.
Dintre multele interpretări ale cheese-cake-ului, am ales pentru dumneavoastră una cu adevărat specială, care respectă deopotrivă coordonatele de bază ale rețetei dar o și acoperă cu inspirație. Adică, o acoperă cu jeleu din fructe de pădure. Aducerea fructelor de pădure în completarea cremei este cât se poate de fericită, dar credem că touch-ul de inspirație este forma de jeleu în care aceste fructe de pădure vin în compoziție.
Cheese-cake-ul nostru acoperit cu jeleu de fructe de pădure – rodul unei inspirații absolute!