Tag Archive for Foietaj cu branza telemea

Imbatabilul românesc

Poate că nu avem noi, românii, cea mai rafinată patiserie din lume, dar ce avem este exact pe gustul nostru. Printre miturile oricărei copilării românești se găsește, întotdeauna, foietajul cu brânză telemea – i se spunea, simplu și generic, ”pateu”.

Pur și simplu, nu există în România un centru de oraș, cât o fi el de mare sau de mic, unde să nu se vândă cu mare succes ”pateul cu brânză”.

Din enorma ofertă de pe piață, am ales special un foietaj cu brânză care oferă, deopotrivă, o experiență hrănitoare și nostalgică. Gustul lăptos-sărat al brânzei este perfect echilibrat cu rigoarea foietajului pur românesc.  Acest foietaj de brânză este exact acela pe care l-ați mâncat pe strada copilăriei și pe care nu-l puteți uita…

Din toată gama noastră de patiserie fină franțuzească, austriacă, nemțească sau italienească, am putea lesne să numim acest foietaj cu brânză, ”imbatabilul românesc”.

Savantlâcul foietajului sau matematica deliciului

Chestia cu foietajul este că pare ceva simplu, aproape banal și, de fapt, este ceva foarte complicat, aproape de ”rocket science”. Când la o recepție muști din foietaj și sorbi un stop de vin bun, habar nu ai că foietajul este ceva și mai complicat decât vinul. Pe de-o parte, foietajul e vechi de când lumea. Se știe că vechii greci, dar și romanii, laminau, împachetau și modelau aluatul înainte de coacere. Pe de altă parte, abia după ce untul a fost adus ca ingredient de bază la prepararea foietajului, ceea ce s-a întâmplat mult mai aproape de noi produsul a căpătat rafinament și eleganță.

Pe marginea foietajului, secole în șir patisierii și-au bătut capul cum să-l facă mai bun și cum să-l modeleze mai atractiv. Rezultatul final al acestui efort este că aparent simplul foietaj a devenit știință. Mai precis, o ecuație. Foietajul comme il faut se face după formula:

f = (p + 1) ⁿ  (cu f=b+1)

Unde f este numărul de foi de aluat,  p este numărul de pliuri efectuate într-o împachetare, n este numărul de împachetări, iar b este numărul straturilor de unt.

foi-foietaj

» Read more