Archive for 20/12/2019

Tortul prinț

De 10 ani cel puțin, cred că cel mai îndrăgit nume britanic în România este Charles. Atașamentul pe care prințul Charles, moștenitorul coroanei Regatului Unit, îl arată României impresionează pe toată lumea. Prințul Charles face pentru păstrarea frumuseților țării noastre mai mult decât cei mai mulți dintre români!

Ceva din personalitatea lui generoasă și discretă, nobilă și rafinată se poate intui gustând acest tort numit chiar așa, Charles grey cake. Un tort cu blat din pandișpan cu umplutură de mere, cremă de ciocolată, aromă de ceai Earl Grey, decorat cu glazură de ciocolată și pudră aurie. Într-o perioadă atât de specială precum cumpăna dintre ani, merele și ciocolată capătă, desigur, sensuri și gusturi aparte, evocând bucuria intimă, familială, a colindelor și cadourilor de sub brad.

Aroma de ceai Earl Grey dă distincție și rafinament, iar glazura de ciocolată cu pudră aurie sunt o fină aluzie la coroană. Nu știm când Prințul Charles va ajunge să poarte coroana țării sale, dar știm că acest tort, Charles grey cake, merită să fie încoronat în orice competiție cu orice alt tort din lume!

Patiline încheie recomandările acestui an cu acest prinț al torturilor și vă dorește un an nou, cu sănătate și împliniri, amintindu-vă că printre marile bucurii care vă așteaptă în 2020 se află și întâlnirea cu produsele noastre.

La Mulți Ani!

Ceremonia japoneză a tortului!

Matcha este ceaiul verde în jurul căruia s-a dezvoltat grațioasa ceremonie japoneză a ceaiului. Deopotrivă energizant și destresant, ceaiul de matcha ascunde în el principii vitale care pun spiritul uman în bună ordine.

Tortul nostru cu blat pandișpan cu matcha, cremă de ciocolată cu citrice, glazură de matcha, decorat cu susan negru și pudră aurie, duce virtuțile unice ale acestei plante în regatul vesel al desertului.

Un tort care se potrivește de minune ca desert după masă sau ca prăjitură la ceai ori cafea, tortul de matcha este întotdeauna bine primit de suflet și de trup; un tort care armonizează în cheie dulce tot ce poate fi dezordonat în om.