Tag Archive for cocktail

Cea mai vastă livadă vă este acum la îndemână

Credem că a sosit vremea să dăm un răspuns definitiv coloranților, potențatorilor și, în general, ”chimicalelor” care înlocuiesc fructele în prăjituri. Știm toți: miroase a zmeură, are gust de zmeură, dar nu este zmeură – este un E dintre acelea… Este timpul să folosim exact ceea ce avem nevoie și nu înlocuitori.

Unul dintre cele mai de success produse din portofoliul nostru este piureul de fructe. Ne bucură mult răspunsul entuziasmat al clienților noștri cărora le-am pus la dispoziție, de fapt, o vastă livadă. Da, ați citit bine: li-va-dă! Propunerea noastră de piure de fructe are mare succes pentru că aduce la îndemâna chefilor fructe cât se poate de naturale, gata de folosit în cele mai variate rețete.
1piureuri_fructe_patiline

Căci aceste piureuri de fructe sunt indispensabile celor care au nevoie de fructe tot timpul anului, de câte ori fac prăjituri. Acestea rețin tot sucul și o mare proporție din fibrele naturale ale fructului. Producătorul francez ale cărui piureuri de fructe vi le sugerăm, a dezvoltat în timp și cu minuție, producția de piureuri într-o adevărată artă. Fructele sunt recoltate manual, la vremea maturității propice culesului de pe plantațiile proprii din Franța sau Maroc.

Apoi, sunt selecționate atent, iar metoda de fabricare a piureului este anume gândită pentru a păstra prospețimea, savoarea și proprietățile nutritive ale fructului. Rezultatul este un piure care conține 90% fruct (restul de 10% reprezentându-l zahărul cristalizat produs din sfeclă de zahăr cultivată și ea în plantații proprii) sau chiar 100% fruct. Pur și simplu nu există aromatizatori, coloranți, potențatori de gust sau conservanți.

Aceste piureuri oferă imediat o mulțime de avantaje cofetarilor: sunt practice și mereu la îndemână, poartă prospețimea în ele, reduc timpul de preparare și susțin o calitate constantă pe tot parcursul anului, indiferent dacă suntem ori nu în sezonul specific fructului respectiv. Dar, credem noi, cel mai important avantaj este că oferă posibilitatea unei prăjituri complet emancipată de ”chimicale”!

Gama piureurilor noastre este largă: zmeură (90% fruct), lămâie (100% fruct), cocos (90% fruct), căpșuni (90% fruct), mango alfonso (100% fruct), fructe de pădure (90% fruct), fructul pasiunii (90% fruct) samd. Cum ziceam, cea mai vastă livadă este la dispoziția dumneavoastră…

Fascinantul cocktail Martini

Dacă ar fi să te gândești care este rețeta ta preferată cu măsline verzi cu siguranță te vei gândi la o delicioasă pastă obținută din măsline, ulei și usturoi, tocmai bună de întins pe o felie de pâine prăjită sau la o salată ușoară cu roșii cherry, pătrunjel și ceapă verde. Așa-i că nici prin gând nu ți-a trecut cocktailul Martini? Acesta este una dintre rețetele clasice care folosește în cel mai surprinzător fel măslinele verzi.

martini-maslina verde Ficacci

(sursa foto)

Originea acestuia este controversată. Se spune că ar fi fost creat în jurul anului 1910, de un barman italian – Martini care, emigrat în Statele Unite, l-a inventat la Kwickerbocker Hotel din New York. A doua versiune susţine că ar fi fost creat de un oarecare Martinez, din New Orleans, Statele Unite, la sfârşitul secolului al XlX-lea.

Oricare ar fi originea sa, Martini a fascinat din primul moment, atrăgând prin simplitate și clasă.

Vrei să prepari și să oferi și tu un Martini invitaților tăi? Combină gin și vermut în raport de 5 la 1, amestecă cu gheață într-un shaker pentru cocktailuri, apoi strecoară și servește fără gheață într-un pahar răcit de cocktail. La sfârșit, ornează cocktailul cu o măslină verde. Pentru un rezultat ireproșabil, alege măslinele verzi Cerignola de cea mai bună calitate Ficacci.

Masline verzi Cerignola _ Puglia