Tag Archive for clasic

E frig, e donut

O ceașcă de cafea fierbinte sau de cacao cu lapte sau de ceai nu pot să transforme frigul de afară în bucurie deplină decât dacă au alături un donut!

Spuneam săptămâna trecută că în 2017 ne așteptăm ca bucătăria americană să fie unul dintre trend-setter-ii pentru gătitul global. N-ar fi o noutate. În timp, bucătăria americană a mai impus produse și stiluri culinare care au devenit internaționale. La începutul anilor 1950, două rețele americane de distribuție, Dunkin’ Donuts și Krispy Kreme, au impus gustului universal donut-urile.

Astăzi, producția și consumul de donut au devenit atât de populare, încât proveninența lor americană mai este cunoscută doar de amatorii de filme de cinematecă (filmele acelea în care donut-ul este patiseria preferată a polițiștilor aflați la datorie). Fapt este că toată lumea face și consumă donut. În România, primele donut-uri au fost întâmpinate cu binecunoscuta semeție locală: ”Sunt gogoși! Păi, noi facem gogoși de când ne știm!”.
Donuts_ciocolata

Donut-urile sunt și nu sunt gogoși. Sunt gogoși pentru că, la bază, stă aluatul prăjit. Sunt însă mai mult decât gogoși pentru că bucătarul dă o atenție deosebită formei perfect circulare, prezentării produsului și mai ales umpluturii și garnisirii sale. Gogoașa este ceva întâmplător/improvizat; donut-ul este gogoașa făcută cu grijă, de nu chiar cu măiestrie. Preocuparea pentru umplutură și garnisire nu este deloc superficială, ba chiar dă identitatea și în cele din urmă succesul produsului. » Read more