Tag Archive for Cerignola

Măslinele italienești, 3 sortimente savuroase

În Guinessbook, scrie că recordul la mâncat măsline pe minut a fost stabilit de o tânără americancă, în 2012: a mâncat 60 de măsline în 60 de secunde. Una pe secundă! Performanța în sine poate e uimitoare, însă Guinessbook nu precizează cu ce fel de măsline a fost stabilit recordul. Am fost foarte curioși să aflăm, căci nu poți mânca măsline într-un asemenea ritm dacă nu sunt cu adevărat foarte bune.

După cercetări făcute și folosind mai ales propria noastră experiență, am ajuns la concluzia că trebuie să fi fost măsline italienești. Doar măslinele italiene se pot mânca în acest ritm și pot duce la bucuria unui record! Și mai precis, trebuie să fi fost unul dintre cele trei soiuri pe care vi le prezentăm mai jos:

1.  Gaeta – se cultivă în sudul regiunii Lazio și este, de sute de ani, unul dintre cele mai căutate soiuri. La sfârșitul secolului al XV-lea, Ercole d’Este, duce de Ferrara, a cerut amabsadorilor săi de la Roma să spioneze proveniența măslinelor Gaeta și să i le aducă. N-a reușit să obțină nimic, pentru că romanii țineau la exclusivitatea măslinelor Gaeta ca la cele mai scumpe opere de artă din patrimoniul lor. Măslinele Gaeta au evocat mereu un anume exclusivism – pe orice masă se află, indică rafinamentul și cunoașterea celor care le oferă. Mici și brune, strălucitoare, dar sobre, au un gust delicat, catifelat, cu discrete accente.

MASLINE NEGRE DI GAETA 4KG

» Read more

Fascinantul cocktail Martini

Dacă ar fi să te gândești care este rețeta ta preferată cu măsline verzi cu siguranță te vei gândi la o delicioasă pastă obținută din măsline, ulei și usturoi, tocmai bună de întins pe o felie de pâine prăjită sau la o salată ușoară cu roșii cherry, pătrunjel și ceapă verde. Așa-i că nici prin gând nu ți-a trecut cocktailul Martini? Acesta este una dintre rețetele clasice care folosește în cel mai surprinzător fel măslinele verzi.

martini-maslina verde Ficacci

(sursa foto)

Originea acestuia este controversată. Se spune că ar fi fost creat în jurul anului 1910, de un barman italian – Martini care, emigrat în Statele Unite, l-a inventat la Kwickerbocker Hotel din New York. A doua versiune susţine că ar fi fost creat de un oarecare Martinez, din New Orleans, Statele Unite, la sfârşitul secolului al XlX-lea.

Oricare ar fi originea sa, Martini a fascinat din primul moment, atrăgând prin simplitate și clasă.

Vrei să prepari și să oferi și tu un Martini invitaților tăi? Combină gin și vermut în raport de 5 la 1, amestecă cu gheață într-un shaker pentru cocktailuri, apoi strecoară și servește fără gheață într-un pahar răcit de cocktail. La sfârșit, ornează cocktailul cu o măslină verde. Pentru un rezultat ireproșabil, alege măslinele verzi Cerignola de cea mai bună calitate Ficacci.

Masline verzi Cerignola _ Puglia

O nouă categorie de produse pe site: măsline italiene!

Odată cu lăsarea secului, vă prezentăm o nouă categorie de produse, care se alătură semeță produselor de panificație și patiserie, deserturilor delicioase, înghețatelor și amuse-bouche-urilor de pe site. Produsele nu sunt noi pentru noi, ba chiar sunt deja cunoscute și cumpărate și de o parte din clienți. Spre exemplu, se regăsesc în bucătăria celor de la Intercontinental, Pullman, Residence sau Freddo Bar & Lounge.

Iată despre ce e vorba:

Măslinele verzi Cerignola, provenind din Puglia – printre cele mai faimoase măsline verzi din lume.

Masline verzi Cerignola _ Puglia

Măslinele dulci siciliene – Nocellara del Belice, adecvate ca aperitive și pentru adăugire în aluaturi.

Masline dulci siciliene  _ Nocellara del Belice

» Read more