Chifle pe gustul tuturor

V-aţi întrebat vreodată de ce pâinea este metafora tuturor mâncărurilor? De ce spunem „să ne câştigăm pâinea zilnică” sau „să punem o pâine pe masă” şi nu ne referim la orice alt produs alimentar? De ce în cea mai cunoscută rugăciune creştină, se zice „pâinea noastră cea de toate zilele”? Motivul nu este acela că pâinea este un aliment universal care se consumă peste tot (deşi chiar este), ci acela că pâinea dă tonul oricărei mese bune.

După pâine se cunosc marile restaurante până să vezi dacă chef-ul chiar ştie să gătească ceva special. Mirosul pâinii şi consistenţa ei, frângerea pâinii între mâini şi gustul primei înghițituri de pâine când începe masa – de aici începe totul!

Avem câteva variante de pâine care deschid orice fel de masă. Ceva în familie, intim şi casnic sau ceva de afaceri, sobru şi bine calibrat sau ceva pentru o aniversare de neuitat – pâine pentru aristocraţi şi pâine pentru corporatişti, pâine care să aducă aminte de bunica sau pâine care să evoce cel mai rafinat local din Paris.

Chifla cu semniţe de dovleac este un mare succes. Seminţele amestecate în textura moale şi primitoare dau consumatorului o poftă cu adevărat bună. Cu ea pui burta la cale…

3092000 CHIFLA SEMINTE DOVLEAC 88G

Chifla fitness ne menţine în formă bună, nu compromite nimic din ceea ce am obţinut transpirând la sală şi acompaniază mesele celor preocupaţi de hrana sănătoasă.

40894000-CHIFLA-FITNESS-75G

Chifla de secară este sobră, serioasă, realistă. Excelentă alegere pentru un dejun de afaceri, merge uşor îmblânzită cu un strat subţire de unt bun pentru a deschide nu doar apetitul, ci şi o conversaţie inteligentă, mereu profitabilă.

940000 CHIFLA SECARA 90G

Chifla Viking, preferata tinerilor, acompaniază orice vis îndrăzneț.

30908000-CHIFLA-VIKING-90G_chifla

Îndrăzniți să le degustați și vă veți simți răsfătați!

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *