Cofetarii rafinaţi ne-au şoptit că a venit vremea tartelor fragede, cu blat de unt, umplute cu creme de toate felurile şi garnisite, servite ca desert sau ca snack de ora 5. Au dreptate – cine suntem noi să-i contrazicem? Dar instinctele noastre ne spun altceva. Cu puterea unei arteziene vieneze, ceva din biologia noastră se trezeşte odată cu primăvara aceasta şi ştim că a venit iar vremea lor… Când vine vremea fructelor e ca şi cum Frodo îşi aminteşte de ţinutul Shire. Cele mai frumoase amintiri redevin realitate. Şi suntem gata să trăim o realitate care va deveni una dintre cele mai frumoase amintiri.
V-aţi întrebat vreodată ce gust simte un copil când mănâncă prima zmeură din an? Închideţi ochii când veţi gusta această tartă cu zmeură şi migdale şi vă veţi apropia de bucuria lui.
Amuzante sunt comentariile pe care la aud pe marginea expresiei „pică pară mălăiaţă în gura lui Nătăfleaţă”. Unii, mai bugetari, zic că aşa-i Nătăfleaţă, norocos. Alţii, mai corporatişti, zic că e inacceptabil să stai ca Nătăfleaţă şi că trebuie făcut ceva ca situaţia să nu se repete – trebuie să fii proactiv. Intelectualii îl aseamănă pe Nătăfleaţă cu Newton – englezului i-a căzut mărul în cap şi a descoperit gravitaţia. Nătăfleaţă o descoperi şi el ceva dacă-i pică para direct în gură. Ei, dar să-i lăsăm pe comentatori să ne amuze mai departe, să nu ne dezlipim urechea de la ce mai zice lumea şi să facem ce e mai înţelept: să mâncăm o tartă cu pere şi migdale ca să vedem ce noroc l-o fi lovit pe Nătăfleaţă, să vedem noi înşine dacă e bine să fii Nătăfleaţă ori nu. Și mai ales, să vedem ce descoperim în felul acesta. Sigur, descoperim una dintre cele mai bune tare cu putinţă. Mai departe, fiecare descoperă pe cont propriu.
