Tag Archive for rulou fructe de padure

Gustul desertului de odinioară: ruloul cu nucă și fructe de pădure.

Sunt adorabile acele mici deserturi care au nu doar indiscutabile calități de gust, ci induc o anumită atmosoferă prin simpla lor prezență pe o farfurie.

La cafea sau la ceai, într-o sufragerie de acasă sau într-o sală de recepție, la un bufet ori chiar la o întâlnire de afaceri, o ”tratație” este întotdeauna un semn de generozitate și de distincție din partea gazdei. E de-ajuns să fie văzute.

La început, rolul lor decorativ este esențial pentru reglajul atmosferei. Priviți, de pildă, acest rulou cu nucă și fructe de pădure. Pare făcut de o bunică simpatică. Imaginați-l așezat pe marginea unei farfuriuțe pe care stă, aburind, o ceașcă de cafea sau o cană cu ceai.

Simpla prezență a ruloului induce un anumit tip de conversație, o anumită atmosferă: relaxare, căldură umană, zâmbet, încredere. Apoi, ruloul se gustă. Imediat spiritul pe care mica prăjitură l-a generat prin prezență, devine gust – familiar, un pic nostalgic, bun ”ca la bunica”.

Excelent balansat cu dulce, gustul de nucă și cel de fructe de pădure își găsesc o agreabilă compatibilitate.

E uimitor, dar e adevărat: aceste rulouri fac lumea mai bună…