Lasă tot, ia un cannolo ;)

Desert sicilian. Succes garantat.  Ați auzit vreodată pe cineva să spună că nu-i place un cannolo?

Simți în gustul său o întreagă istorie, căci cannoli sunt o marcă a Siciliei, unul dintre acele câteva articole cu care pitoreasca și misterioasa insulă din Sudul Italiei s-a impus în conștiința lumii. Cannoli sunt un desert aparte, în care cumințenia compoziției umple o formă provocatoare  – poate că legenda lor îi face să fie așa. Unii spun că au fost pentru prima dată făcuți în adorabilul orășel Caltanissetta, care pe vremea în care Sicilia era emirat (secolul al X-lea), era un fel de oraș-harem, adăpostind sute de femei aflate în ”proprietatea” emirului.

Alții spun că, dimpotrivă, cannoli au fost inventate mult mai târziu, de maicile de la o mănăstire din apropierea orașului, pentru a servi cu ele oamenii veniți să asiste la carnavalul anual. Fie că au origini păcătoase ori sfinte, cannoli exprimă în forma deliciului bucurie și vigoare. Iar italienii se mândresc cu ei într-atât încât Ministerul italian al Agriculturii și Alimentației i-a introdus pe lista oficială a produselor tradiționale italiene.

bindi-25

Bucătarii din toată lumea se simt provocați să își exerseze fantezia pregătind cannoli. Dintre versiunile aflate pe piață, cea pe care o avem noi, la Patiline, este cea cu care se merge la sigur: rulou cu cremă de ricotta, fulgi de ciocolată și coajă de portocală confiată. Am ales acei cannoli pregătiți așa cum chefii din Palermo și Messina au făcut-o pentru a cuceri, cu ei, lumea.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *