Strawberry fields for ever!

Într-o seară de vară, la capătul unei zile – poate toridă sau poate doar aglomerată sau, și mai rău, toridă și aglomerată – te relaxezi un pic. Închizi ochii. Mintea zboară. Încerci sentimentul unui zefir care, poate e stârnit de forța imaginației tale.

Deodată, din adâncurile serene ale memoriei tale, îți vine această melodie: ”Let me take you down/ ‘Cause I’m going to Strawberry Fields/ Nothing is real/ And nothing to get hung about/ Strawberry Fields forever”. Vocea lui Lennon, sunetul instrumentelor parcă din altă lume, cu siguranță din alt timp, te fac să zâmbești, să simți adierea plutirii libere, să simți forța binefăcătoare a metaforei câmpului de căpșuni…

Această simplă și eficientă metodă de relaxare îți este la îndemână. O poți exersa singur. Noi, însă, putem să-ți fim de mare ajutor. Gândește-te, ce-ar fi dacă o parte din visul ireal al câmpului de căpșuni ar prinde, totuși, contur real într-un fel? Ce-ar fi dacă, după ce ai auzi vocea lui Lennon, ai deschide ochii și ai vedea, în fața ta, ceva venit direct din câmpul de căpșuni la tine?

Tarta noastră de vanilie acoperită toată cu căpșuni de aproape nu se vede, este chiar gustul minunatul vis pe care tocmai l-ai visat.

Gustă tarta noastră și apoi închide iarăși ochii și de data asta cântă chiar tu: ”… Strawberry fields for ever!”.

Amintirile de neuitat ale unei pasiuni de vară

Cel mai bun răspuns dat verii care s-a instalat deja este o doză solidă de pasiune rece. Știm că fructul pasiunii evocă imediat… ce altceva? pasiunea, iar pasiunea evocă imediat tumult interior și numai de așa ceva nu avem nevoie pe 35 de grade Celsius. Dar să nu ne grăbim!

Numele său are cu totul altă semnificație – de aceea spunem că fructul pasiunii în versiunea sa cea mai rece rămâne răspunsul potrivit la vreme de caniculă. Aroma sa irezistibilă și prospețimea pe care o evocă, perfect stabilizate în cea mai bună înghețată din lume (italienească, firește – să dăm celor mai buni ce-i al lor!) alcătuiesc declarația ta de independență când vara te copleșește.

Și asta încă nu e tot! Pentru că trebuie să fim, totuși, prietenoși cu această vară, de la care așteptăm vacanțe, relaxare și amintiri de neuitat, înghețata noastră din fructul pasiunii mai are, în plus, un excelent adjuvant: mango. Un fruct cu gust blând și învăluitor, numai bun să mixeze fermitatea catifelată a fructului pasiunii.

Sigur, pentru cunoscători, amestecul dintre fructul pasiunii și mango nu e deloc o noutate – compatibilitatea acestor două fructe e cunoscută și omologată oriunde. Dar melanjul lor într-o înghețată italiană de cea mai fină calitate, servită în cupe de sampanie (flute), așa cum v-o oferim noi, este chiar una din acele amintiri de neuitat pe care le aștepți de la această vară.

Piadina – un exemplu de fidelitate discretă

Sandvișul clasic are un tot mai puternic concurent: wrap-ul. Mulți cred că preferința pentru wrap se explică prin dorința consumatorului de a gusta mai mult conținut și mai puțină pâine, dorință care merge până la sandvișul ideal: doar conținut și pâine deloc. Wrap-ul, însă, este mai mult decât un sandviș în care pâinea a fost înlocuită cu ceva mult mai subțire pentru că nu mai are miez – wrap-ul este o subtilă tehnică a învelirii.

Conținutul rămâne esențial, dar orice ați plasa într-un wrap nu se vede și nu se simte dacă nu este inspirat învelit. Piadina este produsul care ține împreună elementele wrapului, oferindu-le ca pe un tot consumatorului înfometat sau doar pofticios. Piadina trebuie să fie fină, maleabilă pentru a permite chef-ului să dea întregului forma pe care o dorește dar și fermă pentru a susține conținutul. Piadina trebuie, de asemenea, să nu altereze deloc gustul rezultat din amestecul elementelor pe care wrap-ul le conține.

Piadina noastră vine direct din Italia și a fost atent aleasă anume pentru a constitui suportul prefect, prietenos, al wrap-ului pe care îl imaginați. Wrapul n-ar putea să ne aducă explozia de gust și de bună dispoziție pe care o degajă, dacă nu ar avea acest suport, discret și fidel: piadina noastră.

Alb – negru

Un subtil șah al gustului. Albul mută primul, dar nu poate muta din nou decât după ce așteaptă mutarea negrului. Albul și negrul umplu câmpul. Albul și negrul încep un dans sacadat în care pasul fiecăruia deschide pasul celuilalt. Albul alunecă spre negru, negrul alunecă spre alb. E bucurie și bun gust. Gust…

Profiterol bianco sau profiterol scuro? Falsă dilemă. Mai bine, și/și. Sau/sau aduce renunțare când, în fond, n-ai de ce să renunți. Profiterolul bianco și profiterolul scuro sunt două fețe ale aceluiași deliciu. De ce ai evita pe una dintre ele, când apogeul vine din împreunarea lor?

Cele două deserturi despre care vorbim acum, profiterol bianco și profiterol scuro, sunt extrem de căutate. Preferința generală pentru ele are explicații simple – pe cât de simple, pe atât de convingătoare. În farfurie, impresionează mai mult decât orice alt desert. Jocul dintre crema de ciocolată și crema de vanilie incită prin complementaritate, iar suma lor este inegalabilă: în profiterolul bianco, crema de vanilie învelește, mângâietor, blatul care ascunde crema ciocolata; în profiterolul scuro, crema de ciocolată învelește, apetisant, blatul care conține crema de vanilie.

Designerii vestimentari știu că nici o altă combinație cromatică nu este mai de eleganță decât combinația alb-negru (care, după dicționare, nici măcar nu sunt culori!). Cinefilii știu că filmele alb-negru sunt mai expresive și mai subtile decât cele colorate.

În fine, un singur sport dintre toate se numește ”sportul minții”: șahul. Sportul în alb și negru. În materia gustului de desert, albul și negrul vor fi, pentru totdeauna, crema de  vanilie și crema de ciocolată.

De ce mielul? Poveste veche…

Nu ne-am schimbat profilul – rămânem aceiași producători și distribuitori ai celor mai bune produse de brutărie, patiserie și deserturi. Dar, măcar o dată pe an, recunoaștem că ”solistul” meselor nu mai este un produs din zona noastră de competență. De Paște, e mielul. De ce mielul? Poveste veche…

Paștele evreiesc sărbătorește ieșirea poporului israelit din robia egipteană. Cum Faraonul nu dorea să elibereze pe evrei, Dumnezeu a dat 10 nenorociri Egiptului. Ultima, și cea mai cumplită, a însemnat moartea într-o sigură noapte a tuturor primilor născuți din toate familiile de pe teritoriul Egiptului. Îngerii au șoptit evreilor să marcheze pragurile caselor lor cu sânge de miel pentru ca, în teribila noapte, Spiritul morții să știe să ocolească acea casă. Și semnul făcut cu sânge de miel a salvat viitorul poporului ales. După această nenorocire cumplită, evreilor li s-a permis să plece spre libertate. De atunci, cea mai importantă jertfă pe care evreii o aduceau în Templu era un miel, pentru iertarea păcatelor.

Când, o mie de ani după episodul ieșirii evreilor din robia egipteană, Ioan Botezătorul l-a văzut pentru prima dată pe Iisus Hristos, fără să aibă habar cine este (l-a văzut mergând printre oamenii adunați pe malul Iordanului), a exclamat: ”Iată Mielul lui Dumnezeu, Cel ce ridică păcatul lumii!”.

Simbolistica mielului de Paști este foarte puternică și foarte frumoasă. Sigur că există o legătură între ciclul natural de înmulțire al oilor și Paște, dar cea mai puternică legătură pe care a păstrat-o civilizația noastră creștină este cea simbolică. Mâncând miel în aceste zile, ne facem părtași ai marii tradiții a Paștelui creștin și primim jertfa pe care Iisus Hristos a făcut-o pentru noi.

Patiline vă dorește Paște cu bine și miel gustos! Și vă reamintește că un miel gustos se acompaniază cu o pâine potrivită, care armonizează gustul mielului și se alintă fericită când întâlnește sosul fripturii (ce-ați zice de pâinea cu mix de cereale, din maia, obținută după îndelungată fermentare?). Iar în aceste dimineți liniștite, lângă cafea (fie că e neagră, fie că e cu lapte), croissant-ul francez cu 24% unt din portofoliul nostru este perfect în atmosfera dimineților pascale.

Hristos a înviat!

Pretzelul care aduce bucurie

Fie că ții post în aceste ultime zile de dinaintea Paștelui sau nu, ai remarcat desigur că pe străzile orașelor noastre te întâlnești tot mai des cu covrigării. Probabil cel mai banal produs, covrigul are o popularitate imensă printre români. Are ceva auster (ca postul!), dar ascunde nebănuite delicii – cei mai mulți mâncători de covrigi mărturisesc că nu-i mai pot lăsa din mână până nu-i termină.

Plăcerea de a mânca covrigi nu trebuie disprețuită – trăim toți circumstanțe în care covrigul este aproape salvator. Știind istoria celui mai bun covrig cu putință, pretzelul, înțelegem mai bine bucuria copilărească de a mânca covrigi.

În zorii Evului Mediu, un călugăr s-a gândit să răsplătească pe copiii ascultători care învăţau rugăciunea cu un fel de covrig care avea în interior ceva ca două braţe încrucişate pe piept. Covrigi simpli, banali, pur şi simplu cocă lăsată la cuptor şi ceea ce îi făcea simpatici era anume acest fel prietenos de a le umple gaura. Călugărul i-a denumit „pretziola”, adică „dar mic”. Aşa a apărut pretzelul.

Veţi spune că nu e nimic mai banal decât un covrig din cocă. Ce să spui despre el? Şi aveţi dreptate. Doar că marile şi plăcutele surprize culinare pe care pretzelul le poate oferi oricui nu ţin neapărat de ceea ce este el, ci de ceea ce poate fi.

Că acompaniază perfect berea, se ştie deja. Dar că poate servi ca bază pentru unele dintre cele mai gustoase sandvişuri, se ştie mai puţin. Cum pretzelul este, în general, sărat, se foloseşte fie unt nesărat, fie crema unei brânze vesele, răcoritoare, deschise. Evident, sandvişul poate fi construit de fiecare cum crede – în acest fel de mâncare atât de „casual”, libertatea consumatorului este deplină şi experienţa gătitului poate fi nulă.

Dacă trebuie să luaţi un mic dejun în grabă, dar totuşi să vă săturaţi pentru că trebuie, cum se zice, „să vă ţină mult”, cea mai bună soluţie este un sandviş de pretzel. Este mai consistent decât aceeaşi cantitate de pâine şi permite pregătirea unui sandviș în care conţinutul creat de dumneavoastră rămâne vedeta.

                                                   (Sursa foto)

Pretzelul este pentru un sandviş ceea ce este rama pentru un tablou. Adevăraţii cunoscători de artă înţeleg bine ce vreau să spun… În ceea ce ne priveşte, de câte ori distribuim pretzel către clienţii noştri, gândul mă duce la bucuria unui copil ascultător care primea, din mâini bune ca pâinea caldă, un pretzel.

Sărbătoare de Paște cu bucurie!

P.S. Bine, sigur, aveți dreptate, ne gândim și la bucuria băutorilor de bere, că nimic nu merge mai bine cu berea decât un pretzel, dar tot bucuria copiilor are prioritate…

Foamea cea mică. Soluția!

Rafinamentul culinar francez se originează într-o subtilă înţelegere a foamei. „Foamea şi amorul sunt cele două axe ale lumii!” – scria Anatole France. Însă, dacă în ceea ce privește amorul nu încercăm să ne pronunțăm, știm cum este cu foamea. Foamea de după o zi întreagă de muncă nu este deloc aceeaşi cu foamea de la ora 5 şi nici foamea de dimineaţă nu este aceeaşi cu foamea de la prânz, iar necesităţile diferitelor feluri de foame se cer şi ele tratate în mod diferit.

V-aţi întrebat de ce, de pildă, francezii nu prea sunt supraponderali şi americanii, să zicem, sunt? Noi credem că e vorba despre înţelegerea diferenţelor dintre tipurile de foame.

Pentru ceea ce numesc „mica foame”, francezii au inventat quiche-ul. Pornit din Lorena, quiche-ul s-a dovedit a fi un concept atât de generos încât a putut primi fel de fel umpluturi, după specificul regiunii care l-a adoptat. Astfel, „mica foame”, perfidă şi enervantă dacă nu i se dă atenţia necesară, se astâmpără cu quiche, care ține mereu cont de gustul local.

Patiline vă oferă trei tipuri de quiche, pentru toate gusturile. Avem, bineînțeles, quiche-ul clasic, cel de Lorraine – pentru cei țin la ”originea controlată” a bucatelor și băuturilor; avem quiche cu trei tipuri de brînză (ementaler, brânză albă, brânză bleu) – pentru cei care poftesc la brânzeturi savant alăturate; avem quiche cu brânză și legume – pentru cei care aleg mereu gustări blânde și sănătoase.

Despre aceste trei quiche-uri, avem două veşti. Ambele bune. Prima veste este că ceea ce au în comun este exact semnul calității lor: sunt foarte fragede în coaja lor de aluat, la rîndul ei fragedă. Secret: quiche-ul este o experiență a frăgezimii; două tipuri de frăgezime (conținut și coajă), vă vor încânta.

A doua veste, este că ceea ce le deosebeşte pe fiecare de celelalte este exact ceea ce vă va plăcea cel mai mult. Lorraine-ul linişteşte foamea cea mică de-a dreptul, fără ezitare şi fără fasoane. Este onestă, directă, eficientă. Cele trei tipuri de brânză au un rafinament uşor misterios, dar deloc înşelător, au o nobleţe de catifea grea servită cu vârful linguriţei. Iar brânza cu legume este prietenoasă, lină, deschisă ca o zi de primăvară.

Foamea cea mică este, astfel, încercuită.

PS Dar foamea cea mică nu te cuprinde doar pe tine. Îi poate cuprinde şi pe oaspeţii tăi la o recepţie sau pe colegii tăi de serviciu, dacă aveţi de lucru la birou peste ora 5 pm, sau pe cei din familia ta când ajungi acasă pe la ora 7 seara şi ei se uită la tine cu drag. Ei bine, dragul acela din ochii lor e semnul foamei celei mici.

Pâinea celui mai bun sandwich pe care ești în stare să-l faci

Când te gândești că sendvișurile au fost inventate ca să mănânce repede omul ceva și au ajuns să fie unul dintre cele mai sofisticate feluri de mâncare, cele mai elaborate fiind departe de a putea fi mâncate rapid, într-o pauză de 10 minute, poți să-i crezi pe cei care susțin că tendința generală în cooking este de ”slow down the fast food”.

Există, deja, sendvișuri făcute la marea artă! Dacă te gândești la așa ceva, trebuie să alegi cu mare atenție ingredientele și, mai ales, pâinea.

Ai nevoie de o pâine cu textură echilibrată, care să țină împreună straturile sendvișului, cu un gust retras și sobru, care pune în valoare umplutura și cu o coajă prietenoasă, care să facă din mușcătură o experiență a bucuriei.

Am creat special pentru sendvișul cel mai reușit de care ești în stare pâinea Avena – produs obținut din maia, cu fermentare îndelungată, cu mix de semințe de in, ovăz, susan și floarea-soarelui.

Ca vântul și ca gândul….

Puține produse culinare au un nume mai înșelător decât ”vol au vent”. Numele sugerează ceva rarefiat, aproape inefabil, de parcă am fi în domeniul senzațiilor certe, dar greu de prins în cuvinte.

În realitate, ”vol au vent” este o patiserie care așteaptă să fie umplută cu inspirația și creativitatea bucătarului.

”Vol au vent” se servește, în Franța, fie ca aperitiv, fie ca snack, dat fiind că cel mai frecvent se umple fie cu carne de pui, fie cu pește. În Belgia, însă, ”vol au vent” este fel principal, umplându-se cu ceva mult mai elaborat – adesea cu un amestec de carne de pui, ori carne tocată, și ciuperci. În Spania, ”vol au vent” se servește fie ca aperitiv, fie ca ”one bite”, la recepții.

Peste tot, însă, ”vol au vent” se poate servi și ca garnitură pentru o friptură, caz în care este umplut cu orez sau cu ciuperci, ori, dacă bucătarul  are suficientă îndemânare, cu o carne perfect complementară cu carnea principală. În multe cazuri, ”vol au vent” se asociază cu sosuri măiastre, de smântână, de beșamel sau de nantua. Nu în ultimul rând, se poate pregăti și un ”vol au vent” dulce, fiind umplut cu gemuri, de pildă.

Poate că numele acestei patiserii vrea tocmai să evoce admirabila ei versatilitate. În orice caz, ca aproape nici o altă patiserie, ”vol au vent” este cadrul în care bucătarul își poate exersa imaginația și îndrăzneala.

Ca să își îndeplinească acel rol, patiseria ”vol au vent” trebuie să aibă anumite calități, rezultat al unui atent echilibru urmărit în preparare. Nu este ușor să prepari o patiserie care poate încadra, practic, orice. Un ”vol au vent” bun este acela care pune în valoare însăși creativitatea bucătarului. Pe acest ”vol au vent” l-am selectat din multele aflate pe piață și vi-l propunem. Gândul bucătarului devine liber ca vântul; îndemânarea și experiența sa sunt singurele limite!

Desigur, alături de nelipsitul fundal muzical pe care l-am atribui acestui minunat produs…

Mizați pe negru!

În modă, negrul este ”culoarea” eleganței. De la Coco Chanel la Yves Saint Laurent, mulți dintre cei mai mari creatori de modă au vorbit la superlativ despre prezența negrului în ținutele masculine sau feminine.

Noblețea unui dejun sau clasa unei cine sunt indiscutabil sporite de prezența unei pâini negre, precum cea obținută de noi din maia, după o fermentare îndelungată. La fel, efectul ungerii cu unt a unei felii din această pâine la micul dejun este splendid.

Și dacă aspectul ei atât de special este imediat confirmat de gustul echilibrat și consistent, de textura ei fermă, de coaja delicată, atunci avem o pâine de neratat. Mizați pe pâinea noastră Black și veți câștiga!

« Older Entries